Comunicat de presă -
Sony își consolidează evoluția ca o companie creativă de entertainment cu o fundație solidă în domeniul tehnologiei, la CES 2020
Sony urmărește să livreze produse, conținut și servicii cu care oamenii să rezoneze și care au un impact pozitiv în societate, o direcție compatibilă cu misiunea companiei, aceea de „a aduce emoție prin puterea creativității și a tehnologiei”. Președintele și CEO-ul Sony Corporation, Kenichiro Yoshida, a declarat în cadrul conferinței de presă Sony care a avut loc înaintea expoziției dedicate publicului larg că „forța puternică ce împinge Sony mereu înainte este cea a creativității. În combinație cu tehnologia noastră, aceasta este de neoprit”. Ulterior, Kenichiro Yoshida a prezentat cele mai noi produse Sony și evoluțiile în zona de de electronice în industria de entertainment.
Ulterior, a luat cuvândul Jim Ryan (Președinte și CEO al Sony Interactive Entertainment) care a anunțat că PlayStation 4 a depășit vânzări de 106*1 milioane de unități la nivel mondial, iar rețeaua PlayStation a ajuns la 103*2 de milioane de utilizatori activi lunar. Apoi, acesta a vorbit despre tehnologiile de ultimă generație utilizate pentru conceperea PlayStation 5 și despre funcționalitățile viitoarei console care va fi lansată în acest an în perioada sărbătorilor. Pentru prima dată, Jim Ryan a dezvăluit design-ul noului logo al consolei. „Promisiunea noastră pentru comunitatea puternică de 100 de milioane de jucători PlayStation este aceea de a oferi tot ce înseamnă complexitate și calitate în materie de conținut și de a le livra utilizatorilor experiențe unice la viteze fără precedent”.
În ceea ce privește producțiile sport transmise live, Sony a prezentat un concept revoluționar, obținut prin colaborarea cu NBC Sports și Verizon, la un meci de fotbal american. David Mazza (CTO, NBC Sports Group) a urcat pe scenă și a subliniat care sunt așteptările în legătură cu tehnologiile Sony dedicate producțiilor media și transmisiunilor live, precum și referitor la tehnologiile de comunicații wireless care deschid noi oportunități pentru fluxul de producție din această industrie.
Mai mult, Yoshida a declarat că „Nu este o exagerare să afirmăm că zona de Mobile a fost trendul major al ultimului deceniu. Cred că următoarea tendință dominantă va fi mobilitatea”. Acesta a dezvăluit un vehicul-prototip care integrează tehnologii vizuale și senzoriale ce contribuie la o experiență a condusului autonom mai sigură și de încredere, dar și o gamă de tehnologii extrem de avansate care, împreună, oferă o experiență de entertainment la bordul mașinii fără precedent. Yoshida a încheiat prezentarea arătând că, dincolo de a încerca să contribuie la dezvoltarea societății, „Sony va continua să evolueze ca o companie creativă din industria de entertainment, cu o fundație solidă în domeniul tehnologiei”.
*1: Estimare bazată pe studii SIE la 31 Dec 2019.
*2: Estimare bazată pe studiio SIE în Dec 2019.
Întreaga conferință de presă poate fi urmărită accesând link-ul https://www.sony.com/CES
Principalele produse și prototipuri expuse
La standul Sony pot fi găsite inițiative variate care pun în valoare puterea creativității și a tehnologiei, sub umbrela creării de valoare sustenabilă, principiu pe care toate diviziile Sony se străduiesc să îl atingă.
- lEvoluțiile în materie de imagine și de tehnologii senzoriale în lumea mobilității
Sony va dovedi contribuția pe care intenționează să o aducă în construirea unei societăți foarte avansate care integrează extensiv noțiunea de mașini autonome, dar și în furnizarea de noi experiențe emoționale pe care dorește să le ofere în această lume a mobilității. „Safety Coccoon” reprezintă un concept dedicat siguranței în care securitatea și fiabilitatea fiecărui vehicul sunt asigurate în situații variate întâlnite în viața reală în timpul condusului, prin detectarea la 360 de grade a factorilor care ar putea interacționa cu mașina, oferind posibilitatea pregătirii anticipate pentru evitarea oricăror riscuri. La standul Sony, vizitatorii vor putea experimenta evoluțiile Sony în materie de tehnologii vizuale și tactile listate mai jos, care susțin construirea acestui concept. Prin intermediul tehnologiilor Sony, ce depășesc performanțele ochiului uman, compania urmărește consolidarea unor experiențe de mobilitate sigure, de încredere și confortabile.
- ØCu ajutorul senzorilor de imagine CMOS, cu o sensibilitate ridicată, de înaltă rezoluție și cu un interval dinamic extins, eliminând efectul de flicker*1 LED se obține o recunoaștere precisă a obiectelor, chiar și în situații în care detectarea lor convențională ar putea fi dificilă.
- ØTehnologia Solid State LiDAR, care utilizează măsurarea precisă a distanțelor pentru a obține proiecții 3D de mare acuratețe a spațiilor reale.
- ØTehnologia Sensor fusion care îmbină capabilitățile senzorilor cu atribuții variate pentru a crește acuratețea recunoașterii, chiar și în condiții dificile precum ceața deasă, iluminarea din spate sau condusul pe timp de noapte.
- ØSoluții senzoriale încorporate Time-of-Flight (ToF) care utilizează tehnologia de măsurare a distanței pentru detectarea oamenilor și a obiectelor din interiorul mașinii. Aceste informații sunt folosite pentru optimizarea sistemului de infotainment și pentru configurarea de interfețe intuitive, precum cele controlate prin intermediul gesturilor, dar și pentru îmbunătățirea siguranței și confortului în interiorul vehiculului.
- lNoi propuneri de mobilitate care oferă confort și divertisment
Eforturile Sony în zona de mobilitate, precum dezvoltarea siguranței, încrederii, confortului și experienței de entertainment, sunt parte dintr-o nouă inițiativă numită „VISION-S”. Primul vehicul prototip care va rezulta din acest nou demers va fi prezentat la standul Sony. Acesta integrează tehnologiile vizuale și tactile dezvoltate de Sony, dar și produse software realizate utilizând tehnologiile cloud, de inteligență artificială și de telecomunicații ale Sony, pentru ca funcționalitățile sale să fie permanent actualizate.
33 de senzori, inclusiv senzori de imagine CMOS și ToF (Time-of-Flight) sunt amplasați la bordul mașinii, în așa fel încât aceasta să detecteze și să recunoască oameni și obiecte din interiorul și din exteriorul mașinii, oferind suport extins pentru momentele în care utilizatorul se află la volan. Funcția Sony „360 Reality Audio” construiește o experiență audio imersivă, datorită boxelor incorporate în fiecare scaun, pentru a înconjura pasagerii cu sunet de calitate. Scaunele din față au un ecran panoramic pe care fi vizualizat un conținut bogat și divers, grație interfeței extrem de intuitive. Sony va continua să combine tehnologiile sale avansate pentru a oferi siguranță și fiabilitate, țintind în același timp să inspire noi emoții prin intermediul experiențelor de entertainment construite în interiorul vehiculelor.
*1 Fluctuații care apar în cazul utilizării luminii LED și a transmiterii semnalului
Susținerea creatorilor pentru a-și realiza visurile Sony aduce o revoluție tehnologică la fiecare nivel al procesului creativ, de la producție, până în momentul în care produsul ajunge la utilizator, pentru a-i inspira pe creatorii de conținut și pentru a-i ajuta să ducă munca lor mai aproape de public.
- lTransformarea transmisiunilor live pentru evenimente sportive, prin intermediul tehnologiei
Evoluțiile în materie de 5G și inteligență artificială aduc noi posibilități de producție artistică și video pentru creatorii de conținut.
În decembrie 2019, Sony a derulat un test pentru un concept nou, înregistrând video un meci live de fotbal american cu o cameră conectată 5G și demonstrând astfel felul în care tehnologia 5G poate permite modalități de lucru mai creative, fără conexiuni multiple prin cablu, reducând timpul și costurile pe care le implică amplasarea unui platou de filmare. Vizitatorii vor putea vedea la standul Sony un video prin care vor afla mai multe despre această inițiativă, dar și echipamentul utilizat pentru prima transmisiune inclusă în cadrul noului concept, inclusiv camera de umăr Sony PXW-Z450, dispozitivul Xperia 5G mmWave ce permite viteze foarte mari de transfer, dar și un prototip de transmitter box care codează și transmite video de înaltă calitate în timp real.
Sony propune și noi experiențe video care să alimenteze entuziasmul pe care îl stârnesc competițiile sportive, datorită tehnologiei bazate pe inteligența artificială și pe algoritmi de analiză în timp real a imaginilor video. La stand, vizitatorii vor putea vedea o demonstrație de tenis de masă susținută de atleți, iar meciul va fi înregistrat cu mai multe dispozitive, printre care și sistemul de camere Sony HDC-P50 POV, dar și camerele Sony cu senzorii unici high-speed vision. Postura sportivilor și traiectoria mingii sunt analizate instantaneu, iar personajele computerizate vor imita mișcările pe baza estimărilor realizate cu ajutorul tehnologiei de deep learning. Standul va include și un demo video în care se va putea vedea de câte ori mingea s-a rotit în aer, analizând un clip video filmat super-slow-motion.
Îmbogățirea trăirilor oamenilor prin experiențe emoționale complexe
Mai mult, Sony anunță și o extindere a gamei de dispozitive compatibile 360 Reality Audio, o experiență auditivă imersivă ce a fost disponibilă inițial în America și Europa, începând cu toamna anului 2019. La standul Sony, vizitatorii pot experimenta ecosistemul 360 Reality Audio combinând căștile și smartphone-urile cu serviciile de streaming2 partenere, iar o expoziție va demonstra felul în care 360 Reality Audio poate fi încercat și prin intermediul unui soundbar, cu ajutorul unei boxe wireless, pentru o experiență care oferă senzația că te afli în același loc cu artiștii preferați.
Topics
- Science, technology
Sony Corporation este o companie din domeniul divertismentului cu o fundație solidă în domeniul tehnologiei. De la jocuri și servicii de rețea la muzică, imagini, electronice, semiconductori și servicii financiare, scopul companiei Sony este acela de a aduce emoție, prin puterea creativității și a tehnologiei. Pentru mai multe informații vizitați http://www.sony.net/
Sony Romania