Skip to content
Ford dezvăluie versatilul Tourneo Custom într-o versiune Plug-In Hybrid capabilă să ruleze cu emisii zero

Press release -

Ford dezvăluie versatilul Tourneo Custom într-o versiune Plug-In Hybrid capabilă să ruleze cu emisii zero

  • Ford anunță noul Tourneo Custom Plug-In Hybrid, primul astfel de model din segmentul său. Inovatorul transportor de persoane a fost gândit pentru a reduce emisiile din orașe și poate pătrunde în zonele urbane în care au acces doar vehiculele cu emisii foarte reduse.
  • Bateria sistemului Plug-In Hybrid poate fi încărcată folosind o priză normală și permite o autonomie electrică de 50 de kilometri, cu zero emisii pe parcursul acestora. Cu ajutorul unui motor 1.0 EcoBoost care are rol de prelungitor de autonomie (range extender), mașina poate parcurge în total 500 de kilometri.
  • Sistemul de propulsie electrificat nu compromite în niciun fel spațiul interior generos. Versatilul model oferă opt scaune pentru pasageri și o configurație de tip conferință a acestora, caracteristică unică în segment.
  • Livrările noului Tourneo Custom Plug-In Hybrid încep la finalul anului 2019.


AMSTERDAM, Olanda, 2 aprilie 2019 – Ford a anunțat astăzi, în cadrul evenimentului special “Go Further” care a avut loc la Amsterdam, debutul public global al transportorului de persoane Tourneo Custom într-o inovatoare versiune cu propulsie plug-in hybrid.

Combinând capacitatea de a rula cu emisii zero cu lipsa oricărei probleme legate de autonomie, spațiosul Tourneo Custom Plug-In Hybrid oferă opt locuri și va fi disponibil în Europa spre finalul anului 2019.

Tourneo Custom Plug-In Hybrid este primul model de acest tip din segmentul său și se numără printre primele mașini dezvăluite ca parte a strategiei Ford de a le oferi clienților europeni una dintre cele mai complexe game de mașini electrificate. Vehiculul poate fi încărcat de la o priză normală, pentru călătorii cu emisii zero – lucru care contribuie la emisii reduse în orașe și îi permite să acceseze zonele urbane dedicate mașinilor cu emisii foarte reduse, care sunt implementate în orașele europene.

Puntea față a lui Tourneo Custom Plug-In Hybrid este antrenată exclusiv de un motor electric/generator alimentat de un pachet de baterii Litiu-Ion cu capacitatea de 13.6 kWh. Multi-premiatul motorul Ford 1.0 EcoBoost joacă rol de prelungitor de autonomie (range extender) și lucrează în paralel cu sistemul de recuperare a energiei la frânare pentru a reîncărca bateria în mers. Sistemul de propulsie hibrid avansat permite o autonomie cu emisii zero de până la 50 de kilometri și o autonomie totală de 500 de kilometri cu ajutorul prelungitorului de autonomie.

La fel ca în cazul versiunii Tourneo Custom diesel, varianta Plug-In Hybrid păstrează abilitatea unică în segment de a aranja cele două rânduri de scaune față în față, în format conferință, detaliu care permite un acces facil și un nivel superior de interacțiune între pasageri. Rămâne disponibilă, de asemenea, și o așezare pe două rânduri a câte trei scaune orientate spre înainte.

“Inovator și flexibil, noul Tourneo Custom Plug-In Hybrid se poate adapta la o varietate inegalabilă de situații de transport, oferindu-le posesorilor și operatorilor avantajul de a putea să pătrundă în zonele în care au acces doar vehiculele cu emisii foarte reduse, în condițiile în care mașina poate parcurge aceeași distanță între încărcări ca orice transportor de persoane tradițional”, a declarat Hans Schep, manager general al biroului de Vehicule Comerciale Ford Europa. “Indiferent dacă este utilizat pentru servicii exclusive de tip navetă sau de către familiile numeroase, Tourneo Custom Plug-In Hybrid va oferi confort și rafinament în timp ce contribuie la îmbunătățirea calității aerulului din zonele urbane aglomerate”.

După lansarea noului Tourneo Custom, care a avut loc la începutul anului 2018 – moment în care modelul a primit un interior premium și un design frontal elegant – Ford a comercializat 17.100 de exemplare Tourneo Custom în cursul anului trecut, o creștere de 28% față de anul anterior.

Emisii zero. Griji zero

Noul Tourneo Custom Plug-In Hybrid utilizează o configurație în serie a elementelor sistemului hibrid în care roțile față sunt antrenate de un motor electric, nu de unul pe combustie. Pachetul compact de baterii este răcit cu lichid și este localizat sub podeaua compartimentului dedicat pasagerilor, fiind poziționat cu atenție pentru a permite conservarea spațiului interior generos, oferit de versiunea Tourneo Custom 2.0 EcoBlue.

Cele patru moduri EV selectabile de rulare îi permit șoferului să aleagă când și cum poate fi utilizată energia stocată în baterii:

  • EV Auto – conceput pentru a îmbina optim performanța și eficiența. Algoritmii proprii ai vehiculului monitorizează nivelul energiei din baterii și contextul dinamic – de exemplu, dacă mașina se află pe autostradă sau în traficul aglomerat din oraș – pentru a decide dacă activează sau nu motorul termic cu rol de prelungitor de autonomie.
  • EV Now – prioritizează utilizarea energiei electrice stocate în baterie, dezactivând motorul termic până în momentul în care nivelul de încărcare al bateriei atinge un nivel minim. Permite rularea cu emisii zero.
  • EV Later – prioritizează activarea prelungitorului de autonomie și setează sistemul de recuperare a energiei la nivelul maxim posibil pentru a conserva cantitatea de energie din baterie în vederea utilizării sale ulterioare.
  • EV Charge – utilizează motorul range extender pentru a încărca bateria în scopul folosirii ulterioare a modului EV Now.

Cu ajutorul mufei de încărcare localizate în spoilerul frontal, Tourneo Custom Plug-In Hybrid poate fi încărcat cu ajutorul unei prize domestice de 240 V și 10 Amperi, bateria fiind alimentată complet în 5,5 ore. Dacă sunt utilizate stații comerciale de 240V de 16 sau 32 de Amperi, timpul de încărcare scade până la 3 ore.

Șoferul poate alege, de asemenea, gradul de recuperare a energiei și de asistență la frânare permise sistemului de încărcare regenerativă. Acest lucru se realizează prin alegerea pozițiilor Drive sau Low prin selectorul poziției de transmisie. Eliberarea pedalei de accelerație în poziția Low crește decelerarea programată, în același moment aprinzându-se și stopurile în partea posterioară pentru a-i avertiza pe șoferii celorlalte mașini. Decelerarea accentuată crește cantitatea de energie cinetică recuperată și stocată în baterii, extinzând autonomia potențială în modul electric.

În interiorul cabinei, un cadran “Power/Charge” înlocuiește turometrul clasic, în timp ce un cadran de dimensiuni mai mici indică nivelul de încărcare a bateriei, înlocuind indicatorul temperaturii lichidului de răcire a motorului. Funcțiile computerului de bord sunt personalizate special pentru sistemul de propulsie hibrid. Informații precum modul de rulare EV, avertizările de mentenanță și o alertă de avertizare a conectării active la un punct de încărcare sunt afișate în zona instrumentarului de bord. Un grafic indică atât autonomia bateriei, cât și cea oferită de motorul care joacă rol de prelungitor de autonomie.

Lux, rafinament și conectivitate

Disponibil în echiparea superioară Titanium, noul Tourneo Custom Plug-In Hybrid a fost dezvoltat pentru a oferi un nivel de top de rafinament și confort. Lista de dotări standard include sistemul de infotainment cu comenzi vocale SYNC 3, care oferă un ecran tactil color de 8 inch ce poate fi controlat prin gesturi precum swipe sau pinch și care este compatibil gratuit cu Apple CarPlay și Android Auto™.

Modemul integrat FordPass Connect este disponibil și el standard și le permite pasagerilor să beneficieze de o conexiune WiFi care are capacitatea de a conecta în același timp 10 dispozitive. O gamă largă de funcționalități poate fi accesată prin aplicația de mobil FordPass, acestea transformând experiența de deținere și de operare a mașinii într-una mai ușoară și mai productivă. Aceste funcționalități includ Vehicle Status, Vehicle Locator și închiderea/descuierea portierelor de la distanță.

Ford oferă, de asemenea, sistemul Active Park Assist, care ajută șoferii să identifice spații de parcare adecvate şi să parcheze perpendicular sau lateral fără să fie nevoie de mișcarea manuală a volanului, șoferul controlând doar frâna și accelerația.

Ford continuă să exploreze efectele pozitive pe care le generează la nivel urban

utilizarea de vehicule hibride plug-in printr-o serie de teste cu prototipuri, care au loc în Londra. În 2019, în acest program de testare vor fi incluse și orașele Köln (Germania) și Valencia (Spania).

Ford a anunțat anterior în cursul acestui an că fiecare model pe care Ford îl lansează începând cu noua generație Focus va include una sau mai multe versiuni electrificate. Lista include atât versiuni noi ale mașinilor deja existente în gamă, cât și noi modele. Astfel, Ford va oferi versiuni mild-hybrid, full-hybrid, plug-in hybrid sau complet electrice ale tuturor modelelor sale, de la Fiesta la Transit.

# # #

Ford Tourneo Custom Plug-In Hybrid - Emisii anticipate: de la 75 grame CO2/km. Consum anticipat: de la 3,3 litri/100 km.

Android și Android Auto sunt mărci înregistrate ale Google Inc.

*Cifrele oficiale de eficiență a combustibilului și a emisiilor de CO2 vor fi publicate mai aproape de data de vânzare

Consumul declarat energie/combustibil, emisii CO2 şi autonomia electrică sunt măsurate în conformitate cu cerinţele tehnice şi specificaţiile Regulamentelor europene (CE) nr. 715/2007 şi (CE) nr. 692/2008 cu amendamentele subsecvente. Consumul de combustibil şi emisiile de CO2 sunt specificate pentru o versiune, nu pentru toate versiunile unui model. Procedura standard de testare aplicată permite compararea între două tipuri diferite de vehicule şi diferiţi producători. Suplimentar faţă de eficienţa consumului de combustibil al unei maşini, manevrabilitatea şi alţi factori care nu sunt de natură tehnică joacă un rol în determinarea consumului de combustibil/energie, emisiilor de CO2 şi autonomiei electrice. CO2 este principalul gaz cu efect de seră responsabil pentru încălzirea globală.

Din 1 septembrie 2017, anumite vehicule vor fi omologate utilizând procedura World Harmonised Light Vehicle Test Procedure (WLTP) în conformitate cu specificațiile legilor europene (EU) 2017/1151. Noua procedură de testare este mai realistă în măsurarea consumului de combustibil și a emisiilor de CO2. Din 1 septembrie 2018, WLTP va înlocui complet procedura actuală, New European Driving Cycle (NEDC). În perioada eliminării treptate a ciclului NEDC, consumul și emisiile WLTP sunt corelate cu cifrele NEDC. Deoarece noul ciclu de testare modifică anumite elemente ale testelor, vor exista variații în cifrele anterioare de consum și emisii (de exemplu, aceeași mașină ar putea prezenta valori diferite ale consumului de combustibil și ale emisiilor de CO2).

Topics

Categories


Despre Ford Motor Company

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, promovează și asigură service pentru o gamă completă de autovehicule, camioane, SUV-uri și autovehicule electrice Ford, precum și autovehicule de lux Lincoln, oferă servicii financiare prin Ford Motor Credit Company și urmărește planul de a deveni lider în domeniile electrificare, autovehicule autonome și soluții de mobilitate. Ford are aproximativ 199.000 de angajați în toată lumea.Pentru informații suplimentareprivind Ford, produsele sale sau Ford Motor Credit Company, vizitați www.corporate.ford.com.

Ford Europa produce, vinde și servisează vehicule sub marca Ford pe 50 de piețe individuale și are aproximativ 53.000 de angajați la facilitățile proprii și aproximativ 67.000 de angajați când sunt luate în considerate asocierile în participațiune și entitățile neconsolidate. În plus față de Ford Motor Credit Company, operațiunile Ford Europa includ Divizia Ford de Relații cu Clienții și 24 de facilități de producție (16 deținute integral sau asocieri în participațiune consolidate și 8 asocieri în participațiune neconsolidate). Primele autoturisme Ford au fost livrate în Europa în 1903 – același an în care a fost fondată Ford Motor Company. Producția europeană a început în 1911.

Contacts

Ana-Maria Timis

Ana-Maria Timis

Press contact Communications & Public Affairs Manager Romania& Eastern Europe
Dragos Craiovan

Dragos Craiovan

Press contact Communications & Public Affairs Coordinator | Ford Romania Services

Ford News
Global City - Sos. Bucuresti Nord no 10, Voluntari
077190 Ilfov Bucharest (Pipera)
Romania