Skip to content
Ford - lider de piață în segmentul vehiculelor comerciale în 2021. Puma – cel mai bine vândut model hibrid din România anul trecut.

Press release -

Ford - lider de piață în segmentul vehiculelor comerciale în 2021. Puma – cel mai bine vândut model hibrid din România anul trecut.

BUCUREȘTI, 14 ianuarie, 2022 – Conform datelor publicate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) , Ford România încheie anul 2021 ca lider de piață în segmentul de vehicule comerciale, în timp de Ford Puma este cel mai bine vândut model hibrid de pe piața din Romania. Anul 2022 se anunță important din punct de vedere al lansărilor, în prim plan fiind modelele E-Transit, Ranger, dar si Fiesta și Focus.

Ford este lider de piață pe segmentul de vehicule comerciale în 2021.

În 2021, piața de vehicule comerciale (fără segmentul HCV) a crescut cu 14% față de 2020, o creștere datorată în principal evoluției pozitive a segmentelor 2T și pick-up. Astfel, Ford își păstrează poziția de lider înregistrand o cotă de piață de 19,7% și o creștere a volumelor cu 21% față de anul 2020.

Modelul Ford Transit Custom atinge cea mai bună cotă de segment din ultimii 8 ani, respectiv 30,7% și o creștere a volumului vândut de 30% față de anul 2020. Ford Ranger îsi păstrează poziția de lider în segment pentru al cincilea an consecutiv, cu o cotă de segment de 37,4% și o creștere a volumelor de 18% față de 2020. Din totalul vânzărilor Ford Ranger, versiunea Raptor reprezintă o cotă de 32%.

Modelul Transit este pe un trend pozitiv, cu o creștere de 30% față de 2020, astfel încât se plasează pe locul al doilea în segment, cu o cotă de 18,47%.

„Performanța înregistrată în 2021 confirmă fiabilitatea vehiculelor comerciale Ford, încrederea clienților în serviciile propuse de noi, atât pe partea de soluții integrate de produs, cât și pe cea de finanțare și service. Rețeaua autorizată de dealeri Ford – Centru Transit este proiectată pentru a pune la dispoziția clienților noștri întreaga asistență și consiliere de specialitate de care au nevoie pentru a lua decizia corectă de achiziție în funcție de specificul activității lor economice și pentru a deveni un partener eficient, de încredere și construit pentru rezultate”, a declarat Cristian Prichea, director general al Ford România NSC.


Ford Puma - cel mai bine vândut model hibrid din România în 2021

Produs exclusiv în fabrica de la Craiova începând cu a doua jumătate a anului 2019, Ford Puma este deja un best-seller în România, fiind cel mai bine vândut model cu propulsie hibridă din 2021 (2.765 unități Hybrid). Cota de piață în segment a înregistrat o creștere importantă, de la 6,71% în 2020 la 9,41% în 2021. Ford Puma este cel mai bine vândut model Ford din România.

Totodata, modelul Ford Kuga, produs in Valencia, a întregistrat anul trecut un volum total de vânzări în România de 1.064 unitati, din care 397 de unități au fost hibride (MHEV, Full-Hybrid, Plug-in Hybrid). Cota de piață pentru toate versiunile vândute a crescut de la 4,53% în 2020 la 7,02% în 2021.

Cristian Prichea, director general al Ford România NSC : “Mă bucură faptul că românii aleg din ce în ce mai des astfel de modele electrificate, lucru demonstrat de cifrele de vânzări foarte bune pe care le-au obținut anul trecut Ford Puma și Ford Kuga PHEV.”

Ford accelerează strategia de electrificare în 2022 și pregătește lansarea de noi modele

Noul Ford Fiesta este pregătit să ajungă în showroom-urile Ford la mijlocul lunii februarie, fiind urmat de noul Ford Focus la doar o lună mai târziu. Ambele modele vor oferi clienților multiple versiuni de sisteme de propulsie electrificate.

După ce a debutat anul trecut pe piața din România, Mustang Mach-E este acum disponibil în versiunea GT, cu 487 CP, tracțiune integrală și autonomie maximă ce poate ajunge la 500 km.

În ceea ce privește lansările de vehicule comerciale, Ford Romania va miza anul acesta pe modelul complet electric E-Transit – care oferă cea mai mare autonomie din segment (317 km WLPT1), dar și pe noul Ranger, cel mai avansat și conectat Ranger construit vreodata de Ford.

Ford s-a angajat în procesul de electrificarea a produselor din portofoliul, pentru a oferi clienților opțiuni multiple și standarde de performanță privind emisiile de CO2. Până la mijlocul anului 2026, 100% din gama noastra de autoturisme din Europa va fi capabilă de zero emisii, fiind complet electrică sau Plug-in Hybrid, urmând ca trecerea la o gamă complet electric să se facă până în anul 2030. Gama de vehicule comerciale Ford din Europa va fi, de asemenea, 100% capabilă de zero emisii, complet electrică sau Plug-in Hybrid până în 2024. Două treimi din vânzările de vehicule comerciale vor fi reprezentate de vehicule complet electrice sau Plug-in Hybrid până în 2030.

Topics

Categories


1 Timp estimat privind autonomia și încărcarea pe baza valorilor testate și a calculului producătorului în baza ciclului de conducere WLTP. Autonomia efectivă variază în funcție de factori precum elemente externe, comportamentele de conducere, întreținerea vehiculului și vechimea și starea de funcționare a bateriei cu litiu-ion.

Valorile declarate privind consumul de combustibil/energie, emisiile de CO2și autonomia modelelor electrice sunt măsurate în conformitate cu cerințele tehnice și specificațiile Regulamentelor Europene (CE) 715/2007 și (CE) 2017/1151, cu modificările ulterioare. Procedura de testare standard aplicată permite compararea diverselor tipuri de vehicule și a diverșilor producători.


Despre Ford Motor Company

Ford Motor Company (NYSE: F) este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan, care se angajează să contribuie la construirea unei lumi mai bune, în care fiecare persoană este liberă să se deplaseze și să își urmeze visele. Planul Ford+ al companiei pentru creștere și creare de valoare combină punctele forte existente, noile capacități și relațiile permanente cu clienții pentru a îmbogăți experiențele și pentru a spori loialitatea acestora. Ford proiectează, produce, comercializează și oferă service pentru o gamă completă de vehicule conectate, din ce în ce mai electrificate, pentru pasageri și vehicule comerciale: Camioane, vehicule utilitare, camionete și autoturisme Ford, precum și vehicule de lux Lincoln. Compania urmărește poziții de lider în domeniul electrificării, al serviciilor pentru vehicule conectate și al soluțiilor de mobilitate, inclusiv în ceea ce privește tehnologia de autoconducere, și oferă servicii financiare prin intermediul Ford Motor Credit Company. Ford numără aproximativ 186.000 de angajați în întreaga lume. Mai multe informații despre companie, produsele sale și Ford Motor Credit Company sunt disponibile la adresa corporate.ford.com.

Ford Europa produce, vinde și oferă service pentru vehicule sub marca Ford pe 50 de piețe individuale și are aproximativ 43.000 de angajați în unitățile proprii și asocierile în participațiune consolidate și aproximativ 55.000 de angajați, dacă sunt incluse și entitățile neconsolidate. În plus față de Ford Motor Credit Company, operațiunile Ford Europa includ Divizia Ford de Relații cu Clienții și 14 unități de producție (10 deținute integral și patru asocieri în participațiune neconsolidate). Primele autoturisme Ford au fost livrate în Europa în 1903 – același an în care a fost fondată Ford Motor Company. Producția europeană a început în 1911.

Contacts

Ana-Maria Timis

Ana-Maria Timis

Press contact Communications & Public Affairs Manager Romania& Eastern Europe
Dragos Craiovan

Dragos Craiovan

Press contact Communications & Public Affairs Coordinator | Ford Romania Services

Ford News
Global City - Sos. Bucuresti Nord no 10, Voluntari
077190 Ilfov Bucharest (Pipera)
Romania