Skip to content
Ford redefinește modelul Focus, prin conectivitate îmbunătățită, propulsii electrificate și stil expresiv

Press release -

Ford redefinește modelul Focus, prin conectivitate îmbunătățită, propulsii electrificate și stil expresiv

  • Noul Ford Focus introduce un design nou și expresiv pentru o gama extinsă de variante de echipare, oferind o experiență de conducere mai puțin solicitantă, mai captivantă și mai distinctivă.
  • Gama de propulsoare electrificate EcoBoost Hybrid cu tehnologie mild-Hybrid de 48 de volți, este potențată de noua transmisie automată Powershift cu șapte rapoarte pentru îmbunătățirea rafinamentului, eficiența consumului de carburant1și plăcerea de a conduce
  • Tehnologiile de ultimă generație includ SYNC 4 cu ecran de 13,2 inch, perioadă de încercare gratuită pentru Connected Navigation, actualizări wireless prin Power-Up, faruri LED Dynamic Pixel
  • Clienții din România pot plasa precomenzi pentru noul Focus în rețeaua de dealeri Ford. Prețul de pornire prin Programul Rabla Guvernamental 2021 pentru persoane fizice, este de 15.300 euro cu TVA inclus pentru versiunea Focus Connected 5 uși, 1.0 Benzina 100 CP, cutie manuală. Primele mașini vor sosi în România în februarie 2022.

KÖLN, Germania, 14 octombrie 2021 – Ford a dezvăluit astăzi în premieră noul Focus, mașina de familie de dimensiuni medii, cu un design nou expresiv și sisteme de propulsie electrificate și eficiente din punct de vedere al consumului de carburant, alături de conectivitate avansată și tehnologii de asistență a șoferului, concepute pentru a reda o experiență de utilizare mai facilă și plină de satisfacții.

O nouă iterație a filosofiei Ford în ceea ce privește designul „centrat pe om”, aduce o mai mare încredere și îndrăzneală exteriorului Focus, cu o abordare distinctivă a variantelor Titanium și ST-Line. Fiecare primește elemente de stil unice care le accentuează personalitatea individuală, prin intermediul pachetelor X.

Noul Focus introduce următoarea generație a tehnologiei Ford SYNC 4 pentru un număr de clienți mai mare ca oricând, permițând navigarea conectată în cloud și controlul prin vocea conectată cu înțelegerea limbajului natural. SYNC 4 este susținut de un ecran central complet nou de 13,2 inch în format orizontal, cel mai mare din segment 2, cu o interfață intuitivă concepută pentru a facilita navigarea într-o gamă cuprinzătoare de funcții de condus și confort. Tehnologia permite, de asemenea, actualizările wireless de software prin Ford Power-Up pentru a îmbunătăți funcționalitatea în timp.

Tehnologiile avansate de asistență a șoferului introduse pe Focus în premieră, includ Asistența pentru unghiul mort (Blind Spot Assist), 3care monitorizează unghiul mort al șoferului pentru vehiculele care se apropie din spate și poate utiliza contra-virare pentru a-l avertiza pe șofer și a descuraja o manevră de schimbare a benzii de circulație în cazul în care este detectată o potențială coliziune.

Noul Focus introduce, de asemenea, pentru prima dată o opțiune de transmisie automată pentru propulsoarele electrificate și eficiente din punct de vedere al consumului de carburant, EcoBoost Hybrid cu tehnologie mild-Hybrid de 48 de volți, oferind până la 155 CP. Cutia de viteze în șapte rapoarte, cu dublu ambreiaj, face ca experienta de conducere să fie mai puțin solicitanta- în special în traficul de oraș și perioadele de oprire-pornire - completând în același timp performanțele potențate electric ale propulsiei hibrid pentru plăcerea tipică de a conduce un Focus.

Ford a îmbunătățit, de asemenea, spațiul de încărcare 4 de 1.653 litri al variantei Focus wagon pentru un caracter mai practic, răspunzând cerințelor clienților de a introduce o nouă zonă pentru obiecte umede, mochete și panouri laterale ușor de curățat și un separator vertical pentru organizarea simplă și eficientă a spațiului de încărcare. De asemenea, este oferit o variantă de caroserie în cinci uși spațioasă și practică.

În plus, Ford a prezentat astăzi și noul Focus ST, dezvoltat de Ford Performance. Având un nou design exterior sportiv și modele noi de jante din aliaj, o opțiune de vopsea specială Mean Green, noi Scaune performante dezvoltate intern, Focus ST continuă să fie oferit cu o motorizare pe benzină de înaltă performanță EcoBoost, în varianta de caroserie în cinci uși.

„Ford Focus este o poveste de succes de peste 20 de ani, iar atracția sa a fost întotdeauna bazată pe oferirea unui design atractiv și a unei dinamici de conducere de primă clasă”, a declarat Roelant de Waard, director general, Vehicule de Pasageri, Ford Europa. „Cu noua generație SYNC 4 care adaugă Navigare Conectată și cel mai mare ecran din segment, noii clienți de Focus se vor bucura de o experiență digitală îmbunătățită, care se potrivește perfect în viața lor.”

Design modern și proaspăt al Focus-ului

Noul Focus introduce un exterior proaspăt și încrezător, inspirat de filosofia Ford în ceea ce privește designul „centrat pe om”, oferind o personalitate distinctă fiecărei variante noi de Focus.

Un nou design al capotei ce confera o prezență vizuală mai puternică, iar sigla Ford este mutată de la marginea capotei către centrul grilei centrale superioare.

Noile faruri LED sunt standard pentru toate noile variantele de Focus și includ acum funcționalitatea integrată a farurilor de ceață, care permite un design mai elegant al zonei frontale inferioare și oferă o semnătură luminoasă distinctivă. Modelele cu cinci uși și wagon au blocurile optice spate cu tentă întunecată pentru un aspect premium, în timp ce stopurile cu tehnologie LED disponibile pe echipările superioare au un nou design cu o secțiune centrală mai întunecată și un tipar nou de iluminare în formă de buclă.

Fiecare variantă a modelului Focus beneficiază de detalii de design unice, cu design-uri ale grilei superioare și a zonei frontale care reflectă personalități distincte și creează o diferențiere mai puternică în întreaga gamă. Echipările Connected și Titanium prezintă o grilă superioară largă, cu o ramă cromată lucioasă, care se distinge prin barele sale orizontale proeminente și asortate cu fante laterale care curg din grila inferioară. În plus, seria Titanium prezintă un finisaj cromat ștanțat la cald al grileleor superioare.

Caracterul sportiv al variantei ST-Line inspirată de Ford Performance este evidențiat folosind o grilă superioară trapezoidală, încadrată de un finisaj negru lucios de tip fagure alături de fante laterale mai largi și o grilă inferioară mai profundă. Variantele ST-Line au, de asemenea, praguri laterale, un difuzor spate și un spoiler spate discret.

„Focus a fost întotdeauna în fruntea filozofiei noastre de design „centrat pe om” și acum am creat o linie care are și mai multă personalitate”, a menționat Amko Leenarts, director, Design, Ford of Europe. „Fiecare Focus emană calitate și modernitate conduse de tehnologie, în timp ce fiecare variantă are un caracter pe care clienții noștri îl pot conecta emoțional - reflectând propria personalitate.”

Performanță electrificată

O gamă diversă de motorizări include opțiuni electrificate care sporesc eficiența, rafinamentul și renumita experiență a plăcerii de a conduce, care a fost o parte cheie a atracției modelului Focus de mai bine de 20 de ani.

Mai mulți șoferi de Focus vor putea beneficia de eficiența sporită a consumului de carburant și de performanța noilor motoare EcoBoost Hybrid odată cu introducerea unei opțiuni de transmisie automată cu șapte trepte Powershift, cu consum de carburant în standard WLTP de la 5,2 l/100 km și emisii de CO2de la 117 g/km. 1

În plus față de o experiență de conducere mai puțin solicitantă, cu două pedale, cutia de viteze Powershift cu dublu ambreiaj oferă o accelerație perfectă și schimbări ușoare și rapide ale treptelor, cu retrogradare de trei trepte pentru depășiri receptive. În modul de condus Sport, cutia de viteze automată rămâne în trepte de viteză inferioare pentru răspunsuri mai sportive, iar transmisia oferă, de asemenea, selecția manuală a treptelor, cu padele sportive de schimbare a vitezelor standard pe variantele ST‑Line.

Cutia de viteze automată ofera, de asemenea, economisirea de carburant , menținând propulsorul hibrid la rotații optime pentru eficiență și permițând sistemul automat Start-Stop să funcționeze sub 12 km/h (7 m ph).

Cu puteri de125 CP și 155 CP, noua motorizare, EcoBoost Hybrid de 1.0 litri cu tehnologie mild-Hybrid de 48 de volți este disponibilă pe noul Focus și cu o cutie de viteze manuală cu șase rapoarte, cu un consum de carburant în standard WLTP de la 5,1 l/100 km și emisii de CO2 de la 115 g/km. Motorul hibrid înlocuiește alternatorul standard cu un alternator/generator integrat antrenat de curea (BISG), permițând recuperarea și stocarea energiei pierdute în mod normal în timpul frânării într-un pachet dedicat de baterii litiu-ion. BISG este, de asemenea, capabil să acționeze ca un motor, oferind asistență la cuplu, fie pentru a crește cuplul total disponibil din propulsor pentru o accelerație mai rapidă în viteză, fie pentru a reduce sarcina necesară motorului pentru o eficiență îmbunătățită a consumului de carburant.

Noul Focus oferă, de asemenea, motorul pe benzină EcoBoost de 1,0 litri al Ford cu puteri de 100 CP și 125 CP și o cutie de viteze manuală cu șase rapoarte, și consum de carburant începând de la 5,1 l/100 km și 116 g/km CO2 WLTP. Funcțiile ce includ distribuție variabilă a supapelor (Ti-VCT) și injecția directă de carburant la înaltă presiune, contribuie la eficiența generală și la performanța receptivă.

Pentru șoferii cu drumuri mai lungi, motorul diesel Ford EcoBlue de 1,5 litri este disponibil cu puteri de 95 CP și 120 CP, cu consum de carburant de la 4,0 l/100 km și 106 g/km CO2 WLTP. Ambele versiuni pot fi echipate cu o transmisie manuală cu șase rapoarte, turbocompresor cu inerție redusă și injecție de carburant de înaltă presiune pentru a reduce emisiile și a crește eficiența combustiei. De asemenea, transmisia automată în 8 trepte este disponibilă pe varianta de 120CP.

Noul Focus oferă, de asemenea, tehnologia modurilor de condus selectabile, care permite șoferilor să aleagă între modurile Normal, Sport și Eco, care pot ajusta răspunsurile pedalei de accelerație, a direcției electronice asistate (EPAS) și a cutiei de viteze automate pentru a se potrivi modului de conducere.

Tehnologie pentru a vă face viața mai ușoară

Noul Focus integrează perfect cele mai noi tehnologii de confort și conducere Ford pentru o experiență de conducere confortabilă și conectată.

Focus reprezintă vehiculul Ford cu cel mai mare volum de vanzari de până acum care beneficiază de noul sistem de comunicare și divertisment SYNC 4, 5și care utilizează un algoritm sofisticat de învățare automată de învățare a comportamentul șoferilor pentru a oferi în timp sugestii și rezultate de căutare mai precise.

SYNC 4 este susținut de un nou ecran tactil central de 13,2 inch, cu o interfață intuitivă, ceea ce înseamnă că șoferii sunt mereu la distanță de o atingere sau două de orice aplicație, informație sau control de care au nevoie. Noul ecran tactil încorporează, de asemenea, comenzi pentru funcții precum încălzirea și ventilația care au fost activate anterior folosind butoane fizice, rezultând o consolă centrală mai puțin aglomerată. Sistemul oferă, de asemenea, compatibilitate wireless cu Apple CarPlay și Android Auto™, permițând integrarea perfectă între funcțiile smartphone-ului și SYNC 4.

Recunoașterea vocală avansată permite ocupanților să utilizeze vorbirea naturală în 15 limbi europene, combinând datele de la bord cu căutările pe Internet - activat de FordPass Connect - pentru răspunsuri rapide și precise la comenzi pentru orice, de la divertisment, apeluri telefonice și mesaje text, la climatizare și informații despre vreme.

Sistemul SYNC 4 permite, de asemenea, actualizări wireless de software prin Ford Power-Up care vor îmbunătăți noul Focus în timp și pot instala o mare parte din noul software fie în fundal fie la ore prestabilite, majoritatea actualizărilor implicând foarte puțină acțiune din partea clienților sau deloc. Aceste actualizări pot contribui la îmbunătățirea experienței de exploatare și pot reduce nevoia de deplasare pentru reparații, precum și îmbunătățirea caracteristicilor, calității, experiențelor, capacității și comodității.

Prin utilizarea aplicației FordPass, 6 o gamă de servicii conectate poate fi accesată folosind un smartphone, permițându-le clienților să rămână conectați cu mașina acestora de oriunde prin intermediul datelor mobile și să utilizeze caracteristici precum Starea vehiculului (pentru verificarea nivelului de carburant, a duratei de viață a uleiului și multe altele) sau Pornire de la distanță. 7 Sistemul Ford SecuriAlert 8poate oferi un confort suplimentar prin utilizarea senzorilor vehiculului pentru a monitoriza orice încercare de a intra în vehicul - chiar dacă este utilizată o cheie - și de a trimite alerte către telefonul utilizatorului.

Noile vehicule Focus cu SYNC 4 beneficiază de acces gratuit pe perioda determinata la abonamentele Connected Navigation 8 și Ford Secure 8, care permit funcționalități precum traficul în timp real, informațiile despre vreme și parcare 8, pentru o experiență îmbunătățită a clienților.

Abonamentul Ford Secure include Servicii pentru vehicule furate, 8 care oferă asistență 24 de ore în caz de furt al vehiculului, inclusiv urmărirea și recuperarea. Abonamentul Ford Secure va primi Alerte de Vecinătate - notificări de la alte vehicule protejate de SecuriAlert din zona dvs. și Alerte de Locație – și posibilitatea de a crea limite alese de utilizator și notificări de tip push în cazul în care vehiculul părăsește aceste zone, precum și actualizări wireless Power-Up amânate.

Navigarea Conectată 8 include informații despre trafic în timp real furnizate de TomTom, cu Garmin ® care furnizează rutare în vehicul și în cloud pentru a sugera cele mai eficiente rute. Informațiile meteo în timp real îl informează pe șofer cu privire la condițiile meteo de-a lungul traseului și la destinație și pot avertiza asupra evenimentelor meteorologice severe care le pot afecta călătoria, 8 în timp ce hărțile tridimensionale ale orașelor majore și informațiile privind parcarea ajută la navigarea în medii necunoscute.

Tehnologiile avansate de iluminare includ faruri full LED standard care încorporează Controlul automat al fazei lungi, 3 și Lumină de manevră care activează un model mai larg al fasciculului pentru o vizibilitate mai bună atunci când vehiculul detectează o manevră cu viteză redusă. 3 În plus, seriile superioare pot fi echipate cu un far LED Dynamic Pixel care încorporează funcții avansate, inclusiv:

  • Fază lungă cu sistem anti-orbire (Glare-Free High Beam) 3 care folosește o cameră montată frontal pentru a detecta traficul care se apropie și pentru a crea un „con anti-orbire” în cadrul fasciculului prin blocarea acelor raze care altfel ar străluci în ochii altor participanți la trafic
  • Iluminare viraj (Dynamic Bending) bazată pe cameră, 3 care utilizează o cameră frontală pentru a citi drumul din față și a ilumina interiorul curbelor din drum, mărind câmpul vizual
  • Lumina de vreme rea, 3 care schimbă modelul fasciculului pentru o vizibilitate mai bună atunci când sunt activate ștergătoarele de parbriz
  • Lumină bazată pe semne rutiere, 3 care utilizează o cameră frontală pentru a detecta semnele rutiere și a le folosi ca punct de reper pentru a regla modelul fasciculului și pentru a ilumina mai bine bicicliștii și pietonii la intersecții și sensuri giratorii

Noul Focus contribuie de asemenea, la suita sa cuprinzătoare de tehnologii avansate de asistență a șoferului, concepute pentru a spori încrederea șoferului și a face conducerea mai puțin solicitantă.

Asistența pentru punctul mort (Blind Spot Assist) 3, se bazează pe funcționalitatea Sistemului de avertizare pentru punctul mort (BLIS) prin monitorizarea unghiului mort al șoferului pentru vehiculele care se apropie din spate și poate utiliza contra-virarea pentru a-l avertiza pe șofer și a descuraja o manevră de schimbare a benzii dacă este detectată o potențială coliziune. Sistemul scanează benzile adiacente pentru vehicule cu până la 28 de metri în spate de 20 de ori pe secundă și poate funcționa la viteze de la 65 km/h până la 200 km/h.

De asemenea nou la Focus, este Sistemul de avertizare pentru punctul mort (BLIS) cu Acoperire pentru remorcă 3, care permite șoferului să introducă lungimea și lățimea remorcii pe care dorește să o tracteze folosind ecranul tactil SYNC 4. Sistemul va compensa automat, avertizând șoferul dacă un alt vehicul se află în punctul mort al remorcii care este tractată.

Noua Asistență la intersecție 3 folosește camera frontala montată pe Focus în combinație cu radarul, pentru a monitoriza drumul din față pentru eventualele coliziuni cu vehiculele care se apropie pe benzile paralele. Sistemul poate acționa automat frânele atunci când se deplasează cu până la 30 km/h pentru a ajuta la prevenirea sau atenuarea accidentelor în care un șofer traversează calea unui vehicul care se apropie, cum ar fi la o răscruce de drumuri sau la o intersecție. Sistemul funcționează fără a fi nevoie de marcajele rutiere și, de asemenea, funcționează noaptea cu farurile activate.

Noile modele Focus oferă, de asemenea, Alertă pentru ocupantul din spate, concepută pentru a ajuta șoferii să evite lăsarea copiilor sau animalelor de companie în vehicul, reamintindu-le să verifice scaunele din spate atunci când ușile din spate au fost deschise la începutul călătoriei.

„Noul Focus este plin de noi tehnologii și caracteristici care oferă un avantaj tangibil șoferului sau pasagerilor în ceea ce privește confortul, comoditatea sau siguranța”, a declarat Glen Goold, directorul gamei Ford Focus. „Clienții noștri se așteaptă să găsească cele mai recente caracteristici atunci când intră într-un Ford și se așteaptă ca acestea să completeze perfect viața lor - aceasta am realizat noi cu noul Focus.”

Focus wagon mai practic ca niciodată

Ca răspuns la reacțiile clienților, noi caracteristici inovatoare au fost introdusă în spațiul de încărcare al noul Focus wagon care îl face și mai practic și mai convenabil pentru clienți.

Spațiul pentru bagaje este acum acoperit cu un covor decupat de înaltă calitate - folosit anterior exclusiv ca podea pentru cabină și covorașe pentru echiparea Vignale- care nu numai că oferă o senzație premium, ci folosește fibre scurte care îl fac mai ușor de curățat. O plasă de încărcare laterală suplimentară este ideală pentru depozitarea articolelor mai mici care altfel s-ar putea mișca liber în jurul spațiului de încărcare în timp ce călătoriți, iar luminile LED oferă o iluminare mai clară în condiții de lumină slabă.

Podeaua de încărcare reglabilă are acum o balama centrală, permițându-i să fie pliată pentru a crea un separator vertical care se fixează la un unghi de 90 de grade, creând două spații separate pentru a menține articolele mai sigure pe loc.

Zona de încărcare are, de asemenea, acum o zonă dedicată materialelor umede, cu o căptușeală a podelei pentru a oferi rezistență la apă împotriva obiectelor, cum ar fi costume umede și umbrele. Căptușeala rezistentă la apă poate fi îndepărtată din spațiu pentru scurgerea sau curățarea ușoară, iar zona poate fi închisă de restul portbagajului cu podeaua pliată în jos sau separată cu separatorul vertical pentru a crea zone umede și uscate.

În plus, spațiul pentru bagaje Focus wagon conține acum o etichetă de instrucțiuni pentru clienți „ghid rapid” cu diagrame simplificate pentru a explica funcționalitățile multiple ale zonei de încărcare. În timpul cercetărilor efectuate de clienți, Ford a constatat că 98 la sută din actualii proprietari de Focus wagon nu erau conștienți de toate caracteristicile existente, cum ar fi posibilitatea de fixare a ruloului sau podelei porbagajului, dispozitivul de pliere a scaunelor la distanță și sistemul de separare a podelei. Eticheta explică simplu și clar caracteristicile fără ca utilizatorul să fie nevoit să consulte manualul proprietarului pentru instrucțiuni.

Noul Focus ST

Ford a dezvăluit astăzi, de asemenea în premieră noul Focus ST, care oferă motorizări puternice pe benzină EcoBoost dezvoltate de Ford Performance, disponibil în varianta de caroserie în 5 uși.

Noul Focus ST are un design exterior îndrăzneț care subliniază și mai mult caracterul său performant. Detaliile includ grile frontale superioare și inferioare de tip fagure, fante laterale mari, praguri laterale și spoilere optimizate aerodinamic pe zona frontală inferioară și pe zona posterioară a plafonului. Un nou design al jantei din aliaj de 18‑inch oferită standard iar opțional sunt disponibile de asemenea jante de 19 inch.

În interior, Focus ST prezintă noi scaune performante, dezvoltate intern de către inginerii Ford Performance pentru a oferi un nivel ridicat de suport și confort, fie pe pistă, fie în afara ei. Scaunele au primit aprobarea din partea organizației de sănătate a coloanei vertebrale Aktion Gesunder Rücken e.V. (AGR) (Campania pentru Spate mai Sănătos). Reglarea scaunelor electrice cu paisprezece direcții, inclusiv suport lombar reglabil în patru direcții, ajută șoferii să ajungă la poziția ideală de conducere, în timp ce scaunuele încălzite oferite standard contribuie la un nivel ridicat de confort.



Noul Focus ST este propulsat de un motor pe benzină EcoBoost de 2,3 litri, livrând o putere de 280 CP și un cuplu de 420 Nm susținut de un turbocompresor tehnologie twin-scroll și anti-lag. O cutie de viteze manuală cu șase trepte este standard, iar tehnologia de schimbare a treptelor sincronizată cu turația este disponibilă atunci când este comandată împreună cu pachetul opțional X pentru schimbări de viteză mai uniforme și mai consistente. De asemenea, este disponibilă o cutie automată cu șapte rapoarte si control prin padele.

Alte tehnologii de conducere de înaltă performanță includ un diferențial electronic cu alunecare limitată care îmbunătățește performanța la virare și tracțiunea la accelerare, precum și amortizoare controlate continuu care monitorizează direcția, frânarea, suspensia cu scopul de a oferi un confort optim de deplasare și control în viraje. Modelele ST echipate cu pachetul X actualizat au faruri LED Dynamic Pixel, jante din aliaj de 19 inch și un mod suplimentar Track în cadrul Modurilor de Acționare selectabile, pentru feedback EPAS optimizat, o reglare mai agresivă a clapetei de accelerație și o marjă de manevră mai mare din sistemul ESC.

„Noul Focus ST este o parte crucială a noii game Focus; este expresia supremă a filosofiei Focus că poți deține o mașină care oferă emoție adevărată și plăcere la volan, în timp ce încă se încadrează perfect în viața de zi cu zi”, a menționat de Waard.


# # #

1 Ford Focus 125 CP 1,0 litri EcoBoost Hybrid Emisiile omologate de CO2 116-149 g/km și consumul de carburant omologat 5,1-6,6 l/100 km WLTP.

Ford Focus 155 CP 1,0 litri EcoBoost Hybrid Emisiile omologate de CO2115-143 g/km și consumul de carburant omologat 5,1-6,3 l/100 km WLTP.

Ford Focus 100 CP 1,0 litri EcoBoost emisiile omologate de CO2 116-146 g/km și consumul de carburant omologat 5,1-6,4 l/100 km WLTP.

Ford Focus 95 CP 1,5 litri EcoBlue emisiile omologate de CO2 106-126 g/km și consum de carburant omologat 4,0-4,8 l/100 km WLTP.

Ford Focus 120 CP 1,5 litri EcoBlue emisiile omologate de CO2 106-139 g/km și consum de carburant omologat 4,0-5,3 l/100 km WLTP.

Ford Focus ST 280 CP 2,3 litri EcoBoost emisiile omologate de CO2 180-189 g/km și consumul de carburant omologat 7,8-8,3 l/100 km WLTP.

Emisiile de CO2și intervalele de eficiență a carburantului pot varia în funcție de variantele de vehicule oferite de piețele individuale.

Valorile declarate privind consumul de carburant/energie, emisiile de CO2 și autonomia modelelor electrice sunt măsurate în conformitate cu cerințele tehnice și specificațiile Regulamentelor Europene (CE) 715/2007 și (CE) 2017/1151, cu modificările ulterioare. Procedurile de testare standard aplicate permit compararea a diferite tipuri de vehicule și producători diferiți.

2 Pe baza analizei Ford a segmentului concurențial.

3 Funcțiile de asistență pentru șofer sunt suplimentare și nu înlocuiesc atenția, rațiunea și necesitatea ca șoferul să controleze vehiculul.

4 Încărcătura și capacitatea de încărcare sunt limitate în funcție de masă și distribuția masei.

5 Nu conduceți sub influența factorilor de perturbare a atenției. Utilizați sisteme cu comandă vocală atunci când este posibil; nu utilizați dispozitive portabile în timp ce conduceți. Unele caracteristici pot fi blocate în timp ce vehiculul este în viteză. Nu toate caracteristicile sunt compatibile cu toate telefoanele.

6 Aplicația FordPass Pro, compatibilă cu anumite platforme de smartphone-uri, este disponibilă prin descărcare. Se pot aplica tarife pentru mesaje și date. Pentru funcțiile de la distanță sunt necesare FordPass Connect, aplicația FordPass și Serviciul Conectat gratuit (consultați termenii FordPass pentru detalii). Serviciul și funcțiile Conectate depind de disponibilitatea rețelei mobile Vodafone sau partener Vodafone. Evoluția tehnologiei/a rețelelor mobile/a capacității vehiculului poate limita funcționalitatea și poate împiedica funcționarea caracteristicilor conectate. Serviciul Conectat exclude hot-spot-ul Wi-Fi.

7 In regiunile permise de lege.

8 Funcțiile pot necesita activare.

Subjects

Tags


Despre Ford Motor Company

Compania Ford Motor (NYSE: F) este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan, care se angajează să contribuie la construirea unei lumi mai bune, în care fiecare persoană este liberă să se miște și să își urmeze visele. Planul Ford + al companiei pentru creștere și creare de valoare combină punctele forte existente, noile capacități și relațiile permanente cu clienții pentru a îmbogăți experiențele și pentru a aprofunda loialitatea acestora. Ford proiectează, produce, comercializează și furnizează o linie completă de vehicule comerciale și de pasageri conectate, din ce în ce mai electrificate: Camioane, vehicule utilitare, camionete și autoturisme Ford și vehicule de lux Lincoln. Compania urmărește poziții de lider în domeniul electrificării, al serviciilor pentru vehicule conectate și soluții de mobilitate, inclusiv în ceea ce privește tehnologie de autoconducere, și oferă servicii financiare prin Ford Motor Credit Company. Ford numără aproximativ 182.000 de angajați în întreaga lume. Mai multe informații cu privire la companie, produsele sale și compania Ford Motor Credit sunt disponibile la adresa corporate.ford.com.

Ford Europa produce, vinde și oferă service pentru vehicule marca Ford în 50 de piețe individuale și are aproximativ 42.000 de angajați în cadrul unităților sale deținute integral precum și în cadrul asocierilor în participațiune consolidate și aproximativ 55.000 de angajați dacă sunt incluse și entitățile neconsolidate. În plus față de compania Ford Motor Credit, operațiunile Ford Europe includ Divizia Ford de Relații cu Clienții și 14 unități de producție (10 unități deținute integral și patru asocieri în participațiune neconsolidate). Primele autoturisme Ford au fost livrate în Europa în 1903 – același an în care a fost fondată Ford Motor Company. Producția europeană a început în 1911.

Press contacts

Ana-Maria Timis

Ana-Maria Timis

Press contact Communications & Public Affairs Manager Romania& Eastern Europe

Related content

Ford Romania
Global City - Sos. Bucuresti Nord no 10, Voluntari
077190 Ilfov Bucharest (Pipera)
Romania