Press release -
Ford România și OMNIASIG Vienna Insurance Group lansează în premieră oferta specială de asigurare Ford CASCO
- Ford România și OMNIASIG lansează asigurarea Ford CASCO pentru autovehicule noi
- În perioada 1 aprilie – 30 iunie 2026, la achiziția unui autoturism Ford electric nou, persoanele fizice primesc gratuit 1 an de CASCO
- Ford CASCO include o acoperire extinsă, inclusiv servicii de asistență rutieră
BUCUREȘTI, 30 martie 2026 – Ford România, alături de OMNIASIG Vienna Insurance Group, lansează în premieră oferta specială de asigurare Ford CASCO destinată clienților persoane fizice1, la achiziția de autovehicule noi, inclusiv electrice și hibride.
Acoperirea oferită prin acest pachet include protecție pentru cele mai frecvente riscuri, precum: coliziuni, derapări, răsturnări, căderea obiectelor (copaci, blocuri de gheață, bolovani) pe autovehicul, incendiu, fenomene naturale sau atmosferice (grindină, inundații, furtuni, ploi torențiale, greutatea stratului de zăpadă etc.), pagube produse de autori necunoscuți, vandalism, avarii produse exclusiv anvelopelor și/sau jantelor, furtul autovehiculului, daune produse exclusiv parbrizului și suprafețelor vitrate, precum și avarierea bunurilor personale transportate în mașină.
Polița de asigurare Ford CASCO include și servicii de asistență rutieră care acoperă – în limitele stabilite – situațiile în care autovehiculul nu mai este deplasabil: tractare sau transport auto, transportul șoferului, al pasagerilor și al bagajelor, cazare la hotel, transport taxi (în România sau în străinătate), mașină de înlocuire în caz de furt sau daună totală.
Pentru a marca lansarea Ford CASCO în România, Ford România lansează o campanie prin care, în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2026, persoanele fizice care achiziționează autoturisme electrice noi marca Ford, primesc gratuit o poliță CASCO pe 1 an.
„La Ford, ne dorim ca experiența de a deține un autovehicul să fie lipsită de griji. Prin parteneriatul cu OMNIASIG, oferim clienților noștri nu doar un automobil modern și performant, ci și un pachet de protecție adaptat realităților din trafic și nevoilor actuale de mobilitate”, a declarat Roxana Capătă, Managing Director, Ford Romania Services. „Oferta Ford CASCO completează firesc ecosistemul de servicii Ford din România și susține direcția noastră strategică de a integra soluții inteligente, inclusiv pentru gama de vehicule electrice și hibride, astfel încât fiecare client să beneficieze de siguranță, predictibilitate și încredere pe termen lung”.
Clienții pot solicita oferta Ford CASCO direct în rețeaua națională de dealeri Ford, precum și prin intermediul rețelei de vânzări OMNIASIG (angajați, agenți și brokeri).
„Suntem bucuroși să lansăm această nouă ofertă specială Ford CASCO, o soluție flexibilă și personalizată, gândită să ofere clienților protecția și încrederea necesară atunci când aleg un autovehicul nou. Prin acest parteneriat important cu Ford România, construim o experiență de achiziție care evoluează odată cu oamenii, integrând constant inovația pentru ca fiecare client să se simtă în siguranță într-o lume aflată în continuă schimbare” – a declarat Mihai Tecău, CEO OMNIASIG Vienna Insurance Group
Prin lansarea Ford CASCO, Ford România își consolidează angajamentul de a oferi clienților soluții complete de mobilitate, care îmbină tehnologia, siguranța și servicii adaptate stilului de viață actual.
Topics
Categories
# # #
1 Eligibili pentru această ofertă specială sunt clienții care achiziționează autovehicule noi marca Ford cu valoarea maximă de 100.000 euro, utilizate în scop personal sau comercial, cu excepția utilizării pentru activități de tip taxi / transport alternativ (Uber/ Bolt), activități sportive, școală de șoferi, închiriere / rent-a-car, securitate și protecție sau drive test/probe și care aleg să își asigure aceste autovehicule printr-o poliță Casco de la OMNIASIG, în acord cu nevoile lor.
Ford este o marcă americană globală prezentă în Europa de mai bine de 100 de ani, care este dedicată libertății de mișcare care merge mână în mână cu îngrijirea planetei și a celorlalți. Planul Ford+ al companiei, cu unitățile de afaceri Model e, Ford Pro și Ford Blue, accelerează transformarea europeană către un viitor complet electric, cu o amprentă neutră de carbon până în 2035. Compania progresează cu noi vehicule electrice îndrăznețe, fiecare proiectate pentru clienții europeni. Vânzând și întreținând vehicule Ford pe 50 de piețe europene individuale, operațiunile includ, de asemenea, Ford Motor Credit Company, Ford Customer Service Division și 14 unități de producție (opt unități deținute în totalitate și șase unități mixte) cu patru centre cu sediul în Köln, Germania; Valencia, Spania și la joint venture-ul nostru din Craiova, România și Kocaeli, Turcia. Ford are aproximativ 34.000 de angajați la unitățile sale deținute în totalitate și la întreprinderile mixte consolidate și aproximativ 57.000 de oameni, dacă includem companiile neconsolidate din Europa. Mai multe informații despre companie, produsele sale și Ford Credit sunt disponibile la corporate.ford.com.
OMNIASIG Vienna Insurance Group este prezentă pe piața asigurărilor din România din 1995, menținându-se constant în topul celor mai mari și mai stabili asigurători din țară. Compania are un portofoliu de peste 100 de produse de asigurări generale și o rețea de sucursale și agenții extinsă la nivel național. Cei peste 1.200 de angajați oferă constant clienților și partenerilor companiei serviciile de calitate care ne-au consacrat de-a lungul tuturor acestor ani. Prin apartenența la Vienna Insurance Group, OMNIASIG oferă clienților și partenerilor săi stabilitate și putere financiară, precum și expertiză complexă pe toate liniile de asigurări generale.
OMNIASIG promovează excelența, responsabilitatea și integritatea în tot ceea ce întreprinde, cu obiectivul principal de a contribui la dezvoltarea societății și a comunității în care își desfășoară activitatea.
Vienna Insurance Group (VIG) este principalul grup de asigurări în întreaga regiune a Europei Centrale și de Est (ECE). Peste 50 de companii de asigurări și fonduri de pensii din 30 de țări fac parte din acest grup cu tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii. Circa 30.000 de angajaţi ai VIG răspund nevoilor de zi cu zi ale celor aproximativ 33 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994, la Bursa de Valori din Praga din 2008 și la Bursa de Valori din Budapesta din 2022. Grupul VIG deține ratingul A+ cu perspectivă pozitivă, acordat de agenția internațională Standard & Poor’s. VIG colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală și de Est.