Skip to content
Șoferii de Ford Kuga Plug-In Hybrid alimentează mai rar și reduc emisiile de CO2, mulțumită celui mai bine vândut PHEV din Europa

Press release -

Șoferii de Ford Kuga Plug-In Hybrid alimentează mai rar și reduc emisiile de CO2, mulțumită celui mai bine vândut PHEV din Europa

  • În ultimul an, comparat cu un motor termic, fiecare dintre șoferii de Kuga Plug-In Hybrid au redus emisiile de CO2 cu peste 1.100 kg, raportat la cifrele de emisii WLTP.
  • Analiza datelor anonime arată că toți clienții au încărcat Kuga PHEV în 71% din zilele în care au condus, dar au folosit, de asemenea, flexibilitatea hibridului pentru călătoriile de pe timpul verii.
  • Kuga a fost cel mai bine vândut plug-in hibrid (PHEV) în 2021 în Europa, oferind cel mai bun consum de energie electrică și emisii CO2, în comparație cu rivalii din segment.

COLOGNE, Germania, 31 ianuarie 2022 – Conform informațiilor furnizate de Ford, fiecare dintre șoferii celui mai bine vândut vehicul plug-in hibrid din Europa (PHEV) a salvat într-un an echivalentul emisiilor de CO2 a unei călătorii dus-întors de la Londra până în Buenos Aires.

Analiza datelor anonimizate de la clienții de Kuga Plug-In Hybrid din Europa a arătat faptul că distanța medie parcursă anual a fost de puțin peste 10.000 km. În baza valorilor de emisii totale omologate WLTP, un model Kuga Plug-In Hybrid ar trebui să emită cu aproximativ 1.110 kg mai puțin CO2, comparat pe aceeași distanță cu modelul pe benzină Kuga 1.5 EcoBoost.

De asemenea, datele au evidențiat că toți șoferii de Kuga Plug-In Hybrid sunt dornici să își păstreze vehiculele încărcate și aproximativ jumătate din toate sesiunile de încărcare au loc pe timp de noapte. Încărcările de completare pe timp de zi de una până la două ore au fost, de asemenea, des întâlnite, iar Ford preconizează că frecvența evenimentelor de încărcare a șoferilor de PHEV va crește și mai mult, întrucât infrastructurile de încărcare continuă să se dezvolte pe teritoriul Europei.

Kuga Plug-In Hybrid a fost cel mai bine vândut PHEV al oricărui brand de pe toate piețele europene în 2021 și și-a întrecut în vânzări cel mai important rival din acest segment cu aproximativ 17%. Vânzările vehiculelor plug-in hibrid și ale celor complet electrice au avut o pondere de 19% din toate vehiculele noi vândute în 2021, în comparație cu 21,7% pentru vehiculele cu motor diesel2. Mai mult de jumătate din vehicule Kuga vândute în 2021 au fost plug-in hibrid sau full-hibrid.

“Nu orice client poate trece direct de la benzină sau motorină la un vehicul complet electric. Acesta este motivul pentru care am creat modelul nostru Kuga Plug-In Hybrid care oferă ce este mai bun din ambele lumi și vânzările peste orice alt tip de PHEV în Europa ne arată că am avut exact rețeta corectă,” a declarat Glen Goold, Ford Kuga Vehicle Line Director. “Ford este dedicat unui viitor electrificat, iar mașinile precum Kuga Plug-In Hybrid ajută clienții să facă acest pas împreună cu noi.”

Clienții se bucură de propulsia electrică

Datele anonimizate privind utilizarea vehiculelor colectate de Ford pentru înțelegerea și optimizarea experienței de deținere a unui PHEV au furnizat perspective despre cum profită clienții de versatilitatea lui Kuga Plug-In Hybrid:

  • Clienții își încarcă în mod regulat Kuga Plug-In Hybrid – La fiecare 100 de zile de conducere, au existat 71 de sesiuni de încărcare, ceea ce indică faptul că acești clienți își încarcă mai des vehiculul în zilele în care își folosesc mașina. În plus, statusul mediu de încărcare atunci când vehiculul este conectat este de 30%, ceea ce sugerează că acești clienți rar conduc până când bateria este descărcată completă și o mențin în schimb încărcată pentru a maximiza autonomia de rulare electrică.
  • Nivelul de autonomie oferit de Kuga Plug-In Hybrid permite clienților flexibilitatea necesară pentru satisfacerea nevoilor acestora – Distanța medie parcursă pe zi și numărul de călătorii de peste 100 km au atins apogeul în lunile de vară (iulie, august și septembrie), sugerând faptul că acești clienți au putut să exploateze autonomia versiunii PHEV pentru a se bucura de vacanța de vară și de activităților lor.
  • Clienții beneficiază de încărcarea de acasă din timpul nopții pentru a-și reduce costurile – Din 5,7 milioane de sesiuni de încărcare pentru Kuga Plug-In Hybrid, înregistrate în ultimele 12 luni de colectare a datelor, 46% au avut loc noaptea, cu cea mai frecventă durată de încărcare de 12 ore sau mai mult. Încărcarea pe timp de noapte sugerează faptul că acești clienți adoptă comportamente similare ca atunci când își încarcă telefoanele inteligente sau alte dispozitive care și-au făcut loc rapid și fără probleme în viața de zi cu zi.

A doua cea mai apreciată durată de încărcare a fost între una și două ore în timpul zilei, sugerând faptul că toți conducătorii Kuga Plug-In Hybrid sunt, de asemenea, dornici să folosească încărcările rapide în timpul zilei, atunci când instalațiile publice de încărcare permit acest lucru.


Kuga Plug-In Hybrid impulsioneză adoptarea electrificării

Kuga Plug-In Hybrid a fost cel mai bine vândut PHEV din toate segmentele în 2021, cu peste 48.000 de exemplare vândute 3, depășind în vânzări cel mai important rival din acest segment în opt luni din an.

Sistemul de propulsie inteligent al SUV-ului asigură eficiență și confort, cu autonomia complet electrică de 57-65 km WLTP și autonomia complet electrică în oraș de 71-89 km WLTP, oferindu-le șoferilor posibilitatea de a călători frecvent doar în modul electric. Consumul de energie de 14,8 kWh/100 km (WLTP) este mai mic decât al concurenților direcți din segment.

În plus, Kuga Plug-In Hybrid oferă o autonomie de deplasare și confortul unui vehicul cu alimentare pe benzină, în timp ce utilizează energia din bateriei pentru a îmbunătăți performanțele dinamice, dar și pentru creșterea eficienței, chiar și când nu rulează în modul EV. Cea mai bună eficiență de combustibil din segment de 0,9-1,3 l/100 km (WLTP) și emisii de CO2 de la 21-29 g/km (WLTP) înseamnă că toți șoferii își pot lăsa vehiculul pe modul EV Auto, știind că acesta va funcționa în cel mai eficient mod posibil.

Conducătorii pot, de asemenea, să utilizeze modul EV Later pentru a salva energia din baterie pentru mai târziu, oferindu-le control complet asupra modului și momentului în care se descarcă aceasta. Pe lângă încărcarea de la o sursă externă de alimentare cu energie electrică, modelul Kuga Plug-In Hybrid își poate încărca bateria în mod automat, în timp ce se află în mișcare, cu ajutorul tehnologiei de încărcare regenerativă care colectează energia cinetică din timpul frânării. Chiar dacă bateria este descărcată complet, Kuga Plug-In Hybrid are un consum de combustibil mai mic decât al concurenților direcți din segment, cu valori de 5,2-6,0 l/100 km (WLTP).

Gama Ford de vehicule electrice, PHEV și full-hibrid de pasageri include, de asemenea, modelele Mustang Mach-E și Mustang Mach-E GT, Kuga Hybrid, Mondeo Hybrid, Explorer PHEV și Puma, Fiesta și Focus care sunt oferite cu sisteme de propulsie mild-hibrid 48V.

Topics

Categories


# # #

1 Kuga Plug-In Hibrid emisiile CO2 omologate 21-29 g/km WLTP și eficiența omologată a consumului de combustibil 0.9-1.3 l/100 km WLTP.

Kuga 1.5-litre EcoBoost 150 PS emisiile CO2 omologate 147-160 g/km WLTP și eficiența omologată a consumului de combustibil 6.5-7.0 l/100 km WLTP.

2 Conform datelor de la JATO Dynamics, www.jato.com

3 Ford of Europe Ford of Europe raportează vânzări pe cele 20 de piețe tradiționale europene: Austria, Belgia, Marea Britanie, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania, România, Suedia și Elveția.

5 Ford Mustang Mach-E oferă un nivel omologat de autonomie pur-electrică de 610 km WLTP, cu tracțiune pe spate, configurația bateriei cu autonomie extinsă.

Ford Mustang Mach-E GT oferă un nivel omologat de autonomie pur-electrică de 500 km WLTP.

Ford Kuga Hibrid emisiile CO2 omologate 124-146 g/km și eficiența omologată a consumului de combustibil 5.4‑6.4 l/100 km WLTP.

Ford Mondeo Hibrid emisiile CO2 omologate 127-142 g/km și eficiența omologată a consumului de combustibil 5.6‑6.2 l/100 km WLTP.

Ford Explorer Plug-In Hibrid emisiile CO2 omologate 71 g/km, eficiența omologată a consumului de combustibil 3.1 l/100 km și autonomia de rulare electrică unică 42 km WLTP.

Ford Puma EcoBoost Hibrid emisiile CO2 omologate 119-143 g/km și eficiența omologată a consumului de combustibil 5.3-6.3 l/100 km WLTP.

Ford Fiesta EcoBoost Hibrid emisiile CO2 omologate 111-138 g/km și eficiența omologată a consumului de combustibil 4.9-6.1 l/100 km WLTP.

Ford Focus EcoBoost Hibrid emisiile CO2 omologate 115-149 g/km și eficiența omologată a consumului de combustibil 5.1-6.6 l/100 km WLTP.

Emisiile de CO2 și nivelul de eficiență al combustibilului poate varia în funcție de variantele de vehicule oferite de piețele individuale.

Consumurile declarate de combustibil/energie WLTP, emisiile de CO2 și autonomia electrică sunt stabilite în conformitate cu cerințele și specificațiile tehnice ale Regulamentelor Europene (CE) 715/2007 și (UE) 2017/1151, cu modificările ulterioare. Procedurile standard de testare aplicate permit comparația dintre diferitele tipuri de vehicule și diferiții producători.

Despre Ford Motor Company

Ford Motor Company (NYSE: F) este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan, care se angajează să contribuie la construirea unei lumi mai bune, în care fiecare persoană este liberă să se deplaseze și să își urmeze visele. Planul Ford+ al companiei pentru creștere și creare de valoare combină punctele forte existente, noile capacități și relațiile permanente cu clienții pentru a îmbogăți experiențele și pentru a spori loialitatea acestora. Ford proiectează, produce, comercializează și oferă service pentru o gamă completă de vehicule conectate, din ce în ce mai electrificate, pentru pasageri și vehicule comerciale: Camioane, vehicule utilitare, camionete și autoturisme Ford, precum și vehicule de lux Lincoln. Compania urmărește poziții de lider în domeniul electrificării, al serviciilor pentru vehicule conectate și al soluțiilor de mobilitate, inclusiv în ceea ce privește tehnologia de autoconducere, și oferă servicii financiare prin intermediul Ford Motor Credit Company. Ford numără aproximativ 186.000 de angajați în întreaga lume. Mai multe informații despre companie, produsele sale și Ford Motor Credit Company sunt disponibile la adresa corporate.ford.com.

Ford Europa produce, vinde și oferă service pentru vehicule sub marca Ford pe 50 de piețe individuale și are aproximativ 43.000 de angajați în unitățile proprii și asocierile în participațiune consolidate și aproximativ 55.000 de angajați, dacă sunt incluse și entitățile neconsolidate. În plus față de Ford Motor Credit Company, operațiunile Ford Europa includ Divizia Ford de Relații cu Clienții și 14 unități de producție (10 deținute integral și patru asocieri în participațiune neconsolidate). Primele autoturisme Ford au fost livrate în Europa în 1903 – același an în care a fost fondată Ford Motor Company. Producția europeană a început în 1911.

Contacts

Ana-Maria Timis

Ana-Maria Timis

Press contact Communications & Public Affairs Manager Romania& Eastern Europe
Dragos Craiovan

Dragos Craiovan

Press contact Communications & Public Affairs Coordinator | Ford Romania Services

Related content

Ford News
Global City - Sos. Bucuresti Nord no 10, Voluntari
077190 Ilfov Bucharest (Pipera)
Romania