Skip to main content

Ford își extinde implicarea în WRC sprijinind prin divizia Ford Performance echipa M-Sport Ford World Rally Team în 2018

Ştire   •   Ian 11, 2018 16:05 EET

KOLN, Germania, 11 ianuarie 2017 – Ford Motor Company a anunțat astăzi încheierea unui nou acord prin care compania își extinde sprijinul tehnic și financiar pentru tradiționalul partener din motorsport M-Sport - câștigător al Campionatului Mondial de Raliuri (WRC) la Piloți și Constructori în 2017 cu ajutorul unei mașini animate de un motor din familia EcoBoost: Ford Fiesta WRC.

Echipa M-Sport Ford World Rally Team, condusă de Malcolm Wilson, unul dintre cele mai titrate nume din WRC, și care are sediul în Dovenby Hall, Cockermouth, Marea Britanie, va beneficia din 2018 de sprijin adițional la nivel tehnic și financiar din partea organizației globale Ford Performance, condusă din Dearborn, Michigan, Statele Unite ale Americii de Mark Rushbrook, director global al diviziei de Motorsport.

În urma contribuțiilor financiare și tehnice din 2017, Ford extinde investiția pe care o face pentru a se asigura că echipa M-Sport Ford World Rally Team rămâne competitivă în WRC în sezonul 2018 și ulterior acestuia.

Susținerea crescută din partea Ford este un factor-cheie în păstrarea lui Sébastien Ogier - Campionul Mondial de Raliuri din 2017 împreună cu M-Sport - în sezonul 2018. Ogier și tânărul talent Elfyn Evans vor conduce echipa alături de navigatorii lor, Julien Ingrassia și Daniel Barritt, cu toții concurând pe modelul Ford Fiesta WRC.

"Relația de 20 de ani pe care Ford o are cu M-Sport a oferit succese inegalabile la toate nivelurile din competițiile de raliuri, un lucru cu care ne mândrim foarte mult. De asemenea, această colaborare a prezentat Fiesta ca un standard pentru concurenții din raliurile din întreaga lume", a spus Rushbrook. "Anul trecut am susținut M-Sport prin dezvoltarea unei Fiesta complet noi care a condus o campanie terminată cu victorie în competiția patronată de FIA. Pentru 2018 suntem fericiți să putem oferi un sprijin și mai semnificativ".

Ford colaborează cu M-Sport fără întrerupere din 1997. Ca specialist certificat Ford în raliuri, M-Sport pregatește mașini Ford pentru diferitele clase ale competițiilor de raliuri, de la FIA R2 la vârful absolut, WRC. În acest moment, în competițiile de raliuri concurează la nivel mondial aproape 400 de mașini Ford Fiesta dezvoltate de M-Sport.

"Ne bucurăm de această relație fantastică pe care am avut-o cu Ford de-a lungul anilor și este excelent să vedem că acest sprijin va crește în 2018, când avem ca țintă apărarea titlurilor obținute în Campionatul Mondial de Raliuri FIA", spune Malcolm Wilson, director M-Sport.

"Prin Sebastien și Elfyn vom avea o echipă foarte puternică, iar sprijinul tehnic suplimentar ne va ajuta să progresăm la nivelul dezvoltării modelului Ford Fiesta WRC. Concurenții noștri vor fi mai aproape ca niciodată, însă sunt foarte încrezător că, împreună cu partenerii noștri, vom putea atinge același nivel de performanță și fiabilitate care ne-a oferit atât de multe satisfacții în 2017."

Animată de motorul pe benzină Ford EcoBoost de 1.6 litri, mașina de curse Ford Fiesta WRC, dezvoltată special pentru raliuri, se bazează pe noua generație Fiesta. Aceasta se află în vânzare în Europa în versiunile sale distincte care includ stilatul Fiesta Titanium, o varianta inspirată din gama Ford Performance, Fiesta ST-Line, și versiunea premium Fiesta Vignale. Noua generație Fiesta ST - care oferă un motor 1.5 EcoBoost de 200 CP și sistemul Drive Modes - va fi comercializată începând cu anul 2018.

Fişiere ataşate

Document PDF

Comentarii (0)

Adăugare comentariu

Comentariu