Tudor, colegul nostru din JYSK și voluntar al Asociației Magic: “Rolul meu este simplu în cuvinte, dar uriaș în suflet: să fiu acolo”

Tudor Oprea lucrează în magazinul JYSK Titu ca Reprezentant vânzări cu atribuții administrative. În ultimii 9 ani, și-a rezervat vacanța de vară pentru o călătorie în care și-a propus să ajute și să descopere oameni, nu locuri. Tudor este voluntar al Asociației Magic și, în fiecare vară, petrece o săptămână în Tabăra Magic, locul unde copiii diagnosticați cu boli grave redescoperă copilăria.

Am vorbit cu Tudor după ce s-a întors din Tabăra Magic. A unul dintre voluntarii inimoși ai primei serii de tabere din 2026, la care au participat 29 de copii. A jucat fotbal alături de copii, s-a bătut cu apă, a jucat baba-oarba, a mers la escaladă. A râs mult, a oferit sprijin și speranță copiilor. Și s-a întors cu speranță și cu o stare de bine. Tudor a povestit cum a descoperit Asociația Magic, de ce și-a dorit să devină voluntar și ce înseamnă pentru el această experiență.

Cum ai ajuns să faci voluntariat pentru Asociația Magic?

Era o noapte în care nu puteam dormi. Una dintre acele nopți în care întrebările sunt mai mari decât tine și nu găsești niciun răspuns care să te liniștească. Stăteam cu telefonul în mână, derulând fără țintă pe YouTube, când, din senin, mi-a apărut un clip din MagiCAMP. Nu l-am căutat. Cred că el m-a găsit pe mine.

Am apăsat play fără să știu la ce să mă aștept. Și, în câteva minute, ceva s-a rupt în mine – în sensul bun al cuvântului. Am văzut copii care ar fi avut toate motivele să nu mai zâmbească vreodată, râzând ca și cum lumea le aparținea în întregime. Am plâns atunci, singur, în camera mea, pentru niște copii pe care nu-i cunoșteam. Și, în lacrimile alea, am înțeles ceva ce uitasem: că viața, oricât de greu ar fi uneori, este frumoasă.

Era 2016. În aceeași seară, fără să mai aștept nimic, m-am înscris ca voluntar. Nu știam atunci ce urma să-mi dea locul acela înapoi, de zece ori mai mult decât aveam eu de oferit.

Un an mai târziu, în 2017, am devenit oficial voluntar Magic. De atunci sunt aproape 9 ani – 9 ani în care numele acesta nu a mai fost doar o asociație, ci un loc unde sufletul meu se simte, de fiecare dată, acasă. A fost și pandemia, perioada aceea grea în care lumea întreagă a trebuit să tacă și să aștepte, despărțită de tot ce iubea. N-am putut fi acolo cu trupul, dar am fost cu gândul, cu sufletul, în fiecare zi de tăcere, ca un copil care numără nopțile până se întoarce acasă.

Și anul acesta m-am întors acasă. Scriu cuvântul acesta și mi se umezesc ochii chiar acum, în timp ce-l scriu – pentru că nu există altul mai potrivit. N-am simțit că încep ceva nou, ci că închid, în sfârșit, un cerc lăsat deschis prea mulți ani. Am recunoscut mirosul, am recunoscut râsetele, și am înțeles că, deși timpul a trecut peste mine, o parte din mine rămăsese neatinsă acolo – copilul care s-a îndrăgostit de magia locului acestuia, într-o noapte de nesomn, în fața unui ecran de telefon, era tot acolo, așteptându-mă neschimbat.

Ai mai făcut voluntariat și înainte și, dacă da, pentru ce cauze?

Da. Cu mult înainte ca sufletul meu să găsească Magic, am bătut la alte uși, am întins mâna către alte inimi, învățând, bucată cu bucată, ce înseamnă să dai fără să ceri nimic în schimb. Am fost în Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei, am pășit alături de Fundația Principesa Margareta a României, am fost aproape de copiii de la Salvați Copiii și de atâtea alte suflete, prin atâtea alte ONG-uri, încât astăzi nici nu le mai pot număra. Anul trecut, chiar în ziua de Crăciun, am mers în case unde bucuria ajunge rar, poate niciodată, și am împărțit câte o fărâmă din puținul pe care îl aveam.

Privind în urmă, înțeleg acum că niciunul dintre aceste drumuri n-a fost întâmplător. Fiecare pas, fiecare suflet întâlnit, fiecare lacrimă pe care am văzut-o sau am șters-o de pe un obraz străin m-au pregătit, în tăcere, pentru locul în care aveam să mă regăsesc, în sfârșit, pe mine însumi.

De ce ai ales Asociația Magic, ce te-a convins să îți dedici timp copiilor care au primit un diagnostic grav?

Nu pot explica de ce am ales acest loc, pentru că, sincer, cred că nu eu l-am ales – el m-a ales pe mine. A fost o chemare pe care n-o poți raționaliza, ceva ce simți în piept cu mult înainte să înțelegi cu mintea. Acolo mă simt acasă, într-un fel în care nu m-am simțit niciunde altundeva în viața aceasta.

Acolo bucuria nu se preface. Se vede în ochii unui copil care, cu o zi înainte, plângea de durere. Se aude într-un râs care, pentru câteva ore, uită complet de spitale și de frică. Iar joaca de acolo, aparent atât de simplă, nu mai este doar joacă – devine o formă de vindecare pe care n-o poți explica unui străin, ci doar o poți trăi, o singură dată, și rămâi însemnat de ea pentru tot restul vieții.

Ce presupune activitatea ta de voluntariat?

Rolul meu este simplu în cuvinte, dar uriaș în suflet: să fiu acolo. Să fiu lângă un copil la fiecare activitate, la fiecare pas, la fiecare râs și la fiecare lacrimă care mai apare, uneori, din senin. Nu este vorba despre ce faci pentru ei cu mâinile tale, ci despre faptul că ești acolo, cu tot ce ai, fără să te uiți la ceas și fără să te gândești, măcar o clipă, la tine. Atât contează cu adevărat – prezența, nu performanța.

Ai fost recent ca voluntar în Tabăra Magic. Povestește-ne un moment care te-a impresionat cel mai mult.

A fost a patra zi de tabără. Aveam activitatea Exatlon, iar unul dintre copii nu putea parcurge traseul singur – trupul lui nu-l lăsa, deși sunt convins că inima lui ardea să încerce. N-am stat pe gânduri nicio secundă. Am ales să alerg eu, în locul lui. Am câștigat cursa pentru el și m-am dus fericit, cu sufletul plin până la refuz, să-i spun: „Am câștigat pentru tine!”

Se afla lângă un alt voluntar în acel moment, și l-am auzit spunându-i, cu o simplitate care m-a dărâmat pe loc: „Tudor mă iubește și a câștigat pentru mine.” N-am înțeles, în clipa aceea, decât mai târziu, cât de mult a însemnat pentru mine ce a spus. Am simțit că tot ce sunt eu acolo capătă, în sfârșit, un sens pe care nimic altceva nu mi l-a mai dat. Un copil m-a văzut. M-a simțit. M-a numit iubire. Voi purta clipa aceasta cu mine până la sfârșitul vieții.

Cum ai descrie Asociația Magic?

Aș putea scrie zece mii de cuvinte și tot n-aș reuși să prind, cu adevărat, ce se întâmplă acolo. Magic nu este o asociație în sensul obișnuit al cuvântului. Este un loc unde magia chiar există, palpabilă, reală, undeva între râsetele copiilor și tăcerile pline de sens dintre ei și voluntari.

Este ceva ce nu poate fi explicat pe deplin, oricâte cuvinte aș folosi. Poate fi doar trăit, o singură dată – și, după aceea, nu mai ești același om.

Ce ai învățat despre tine în urma acestei experiențe de voluntariat?

Am învățat că viața este frumoasă – atât de frumoasă – și că noi, oamenii mari, suntem cei care o complicăm fără să vrem, îngropând-o sub griji care, privite de lângă un copil bolnav care încă găsește putere să râdă, par dintr-odată nesemnificative. Am învățat că bunătatea locuiește în fiecare dintre noi, undeva adânc, uneori uitată, dar niciodată dispărută. Și am învățat că, oricât de mult am crescut, copilul din interiorul nostru există în continuare și așteaptă, tăcut, să fie văzut și iubit.

Cum crezi că îi ajută pe copii participarea la Taberele Magic?

Îi ajută mai mult decât putem noi, din afară, să înțelegem vreodată pe deplin. Vin acolo pentru o săptămână, cu tot ce duc în spate – spitale, frică, dureri pe care niciun copil n-ar trebui să le poarte – și, pentru șapte zile, uită de tot. La Magic, pentru puțin timp, sunt doar copii. Nimic mai mult, nimic mai puțin.

De ce crezi că voluntariatul este important?

Cred că voluntariatul este acea parte din noi care alege să dea fără să aștepte nimic înapoi, într-o lume care ne-a învățat mereu contrariul. Eu am învățat, acolo, în mijlocul acelor copii, să ofer totul, fără rest. Pentru că magia există în fiecare dintre noi și, dacă nu o dăruim mai departe, se stinge încet, în tăcere.

Ce le-ai transmite colegilor care se gândesc să se implice ca voluntari într-un astfel de proiect?

Le-aș spune să nu se teamă de acest pas. Vei da din magia ta, da – dar vei primi înapoi de nenumărate ori mai mult decât ai oferit. La început poate crezi că mergi acolo pentru copii. Dar, când te întorci acasă, înțelegi că, de fapt, ai fost acolo și pentru tine, pentru copilul din tine pe care poate îl uitaseși.

„Am plecat crezând că merg să dau o mână de ajutor unor copii. M-am întors înțelegând că, de fapt, ei m-au ajutat pe mine să-mi găsesc drumul înapoi spre propriul suflet. Și dacă tot ce am trăit acolo se poate rezuma într-un singur gând, acela este: magia nu se pierde niciodată atât timp cât cineva alege, în fiecare zi, s-o dăruiască mai departe.”