Skip to content
Echipa care a lucrat la redeschiderea magazinului din Gödöllő, Ungaria.
Echipa care a lucrat la redeschiderea magazinului din Gödöllő, Ungaria.

Comunicat de presă -

2.000 din cele 3.000 de magazine JYSK au acum noul concept de design

JYSK trece în prezent printr-una dintre perioadele cu cele mai mari investiții din istoria companiei. Acum, compania a atins un prag important. 2.000 de magazine din întreaga lume au fost modernizate și au acum cel mai nou concept de amenajare. Până la sfârșitul anului 2024, toate cele 3.200 de magazine vor fi modernizate.

Miercuri, 21 iunie, magazinul JYSK din Gödöllő, un oraș mic situat la aproximativ 30 de kilometri nord-est de Budapesta, în Ungaria, și-a redeschis porțile pentru clienți după câteva zile de pauză, în care magazinul a trecut prin renovări și reamenajări. Acum, clienții magazinului se bucură de o experiență de cumpărături mai plăcută și mai facilă, datorită celui mai nou concept de magazin JYSK, numit Store Concept 3.0.

Redeschiderea marchează, de asemenea, pragul de 2.000 de magazine JYSK din întreaga lume cu Store Concept 3.0. Un concept de magazin scandinav modern și atractiv care, printre alte caracteristici, presupune podele din lemn, corpuri de iluminat îmbunătățite, iluminare mai bună și economică, navigare mai ușoară prin magazin și colțuri inspiraționale pentru clienți.

"Suntem bucuroși că am atins pragul de 2.000 de magazine Store Concept 3.0. Continuăm munca de implementare a Store Concept 3.0 în toate magazinele JYSK din întreaga lume. Conceptul nostru este foarte important pentru a atrage, a inspira și convinge clienții existenți, precum și pe cei noi", spune Carsten Nørgreen Weinkouff, Executive Vice President Retail Development, Customer Service și Business to Business JYSK.

Store Concept 3.0 în România

Procesul de modernizare a început în anul 2021 în toate țările în care este prezent JYSK, inclusiv în România.

În primele 6 luni ale anului 2023, în țara noastră au fost modernizate 7 magazine JYSK, iar până la finalul anului, compania are în plan modernizarea a cel puțin 9 magazine.

În prezent, 101 din cele 133 de magazine JYSK sunt amenajate conform noului concept.

“Reamenajarea magazinelor este un proces complex, care se află în sarcina echipelor interne de Establishment. Colegii noștri lucrează timp de 4-5 săptămâni pentru a transforma spațiul vechi și pentru a-l aduce la designul actual. Amenajarea include înlocuirea podelelor, vopsirea pereților, instalarea sistemului de iluminat și a decorațiunilor, noi rafturi și realizarea colțurilor inspiraționale. Credem că este o investiție importantă, pentru că designul îmbunătățește foarte mult experiența clienților”, spune Ionuț Luca, Store Concept Manager JYSK România.

Una dintre cele mai mari investiții din istoria JYSK

Proiectul de transformare a tuturor magazinelor JYSK în Store Concept 3.0 reprezintă una dintre cele mai mari investiții din istoria companiei și este programat să fie finalizat până la sfârșitul anului 2024.

Proiectul a implicat echipele de amenajare din toate țările JYSK, pentru a putea atinge acest obiectiv. În medie, mai mult de un magazin JYSK trebuie reconstruit în fiecare zi pe tot parcursul anului.

"Am observat că noul concept ne ajută să avem la clienți mai inspirați și mai mulțumiți, iar în paralel vedem și o creștere a vânzărilor atunci când redeschidem un magazin modernizat, comparativ cu înainte", spune Carsten Nørgreen Weinkouff.

Related links

Topics


JYSK este un lanț internațional de magazine de mobilă, de origine scandinavă, care facilitează mobilarea fiecărei camere din orice casă și grădină.

Cu peste 3.200 de magazine fizice și magazine online în 48 de țări, JYSK are întotdeauna o ofertă excelentă și oferă servicii competente, indiferent de modul în care clienții aleg să cumpere.

Fondatorul Lars Larsen a deschis primul magazin în Danemarca, în 1979. În prezent, JYSK are peste 30.000 de angajați.

JYSK este deținut de familia din spatele Lars Larsen Group, cu o cifră de afaceri totală de 44 miliarde DKK în anul financiar 2021/22. JYSK a avut o cifră de afaceri de 4,87 miliarde EUR in anul financiar 2021/22.

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 130 de magazine în România.

Contacts

Related content

  • Conceptul Store 3.0, cu spații care redau amenajări din locuință, pentru mai multă inspirație

    JYSK va reamenaja toate magazinele deschise înainte de 2018

    JYSK, retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă, crede în continuare în viitorul magazinelor fizice, iar în următoarele 12 luni va deschide cel puțin 15 magazine noi. De asemenea, în următorii ani, retailerul și-a propus să reamenajeze toate magazinele inaugurate cu mai mult de trei ani în urmă, astfel încât acestea să fie modernizate și aduse la conceptul de design Store 3.0.

  • Rami Jensen este noul CEO și Președinte al JYSK

    Rami Jensen este noul CEO și Președinte al JYSK

    1 septembrie 2023 marchează o schimbare semnificativă pentru lanțul global de retail JYSK. Rami Jensen este a treia persoană în istoria de 44 de ani a companiei care devine președinte și CEO al JYSK, după Jan Bøgh.