Skip to content
Este cel de-al doilea magazin JYSK din oraș

Comunicat de presă

JYSK inaugurează un magazin în Slatina și ajunge la 164 de magazine în România

JYSK România continuă procesul de extindere la nivel național și anunță deschiderea unui nou magazin în Slatina. După inaugurarea noii unității, compania ajunge la o rețea de 164 de magazine în țară. Magazinul JYSK Slatina Oltul va fi inaugurat joi, 9 iulie 2026, la adresa Aleea Independenței 1C, Slatina, în Oltul Shopping Center.

Noul magazin are o suprafață totală de aproximativ 1200 mp și va funcționa de luni până duminică între orele 10:00 – 20:00.

„Acum patru ani, în vara anului 2024, deschideam primul magazin JYSK din Slatina, printr-un eveniment inaugural de succes, care a atras o mulțime de clienți dornici să descopere produsele noastre. Deschiderea primului magazin din Slatina s-a clasat pe locul 2 în topul celor mai de succes deschideri JYSK din 2024, ceea ce dovedește că JYSK a atras interesul locuitorilor din oraș și că este un brand atractiv pentru ei. Sperăm că cel de-al doilea magazin din Slatina va fi primit cu același entuziasm și îi așteptăm pe clienți începând cu 9 iulie, cu oferte speciale de deschidere valabile timp de o săptămână”, spune Iraida Paiuc, Brand and Marketing Manager JYSK România și Bulgaria.

Prin această nouă deschidere, JYSK își reafirmă angajamentul de a aduce mai aproape de consumatorii români produsele și soluțiile sale de inspirație scandinavă, contribuind la transformarea caselor în spații confortabile și funcționale.

O săptămână de oferte speciale

Pentru a marca inaugurarea noului magazin, JYSK organizează un eveniment dedicat clienților în ziua de 9 iulie 2026, începând cu ora 10:00. Atmosfera festivă va include muzică, baloane, oferte speciale de deschidere de până la 75% și surprize pentru primii vizitatori.

„Suntem încântați să îi întâmpinăm pe clienți în noul magazin JYSK din Slatina. Întreaga echipă a lucrat intens în ultima perioadă pentru ca totul să fie gata și să avem un magazin primitor, iar totul să fie gata în ziua deschiderii. Așteptăm cu nerăbdare să începem activitatea și să îi întâlnim pe clienți”, spune , Store Manager JYSK Slatina Oltul.

Cu ocazia deschiderii, timp de o săptămână, în perioada 9 – 15 iulie 2026, retailerul a pregătit oferte speciale de deschidere, valabile doar în noul magazin JYSK Slatina Oltul din Aleea Independenței 1C. Sunt incluse în oferta specială de deschidere peste 2.000 de produse pentru casă și grădină, inclusiv saltele, pilote, perne, lenjerii de pat, mobilier de interior și exterior, decorațiuni, textile și accesorii pentru locuință.

Colecția Nordic Mood de vară

În noul magazin, clienții vor găsi inspirație pentru amenajarea întregii locuințe, de la dormitor și living până la terasă și grădină, precum și o gamă extinsă de produse pentru un somn odihnitor, una dintre categoriile de bază ale JYSK. De asemenea, în magazin va fi prezentă colecția Nordic Mood de vară, o selecție de decorațiuni și produse pentru bucătărie în nuanțe de verde, galben și mov.

Colecția combină finisaje lucioase cu sticlă colorată și textile care sunt atât practice, cât și decorative, fiind ideale pentru a fi expuse pe rafturi deschise din bucătărie sau pe masa de dining. Din aceeași colecție fac parte prosoape de bucătărie și alte textile, precum pătura REINFANN dintr-un amestec moale de lână și pernele POPPEL în nuanțe asortate de verde și mov.

Related links

Topics

Categories


JYSK este un retailer internațional de mobilier pentru casă cu rădăcini scandinave, care comercializează produse pentru casă și grădină inspirate de designul scandinav.

Cu peste 3.500 de magazine și webshopuri în 49 de țări, JYSK are întotdeauna o ofertă excelentă și servicii competente, indiferent de modul în care clienții își doresc să facă cumpărături.

Fondatorul Lars Larsen a deschis primul magazin în Danemarca în 1979. Astăzi, JYSK are peste 34.000 de angajați.

JYSK face parte din grupul Lars Larsen, deținut de familia fondatorului, cu o cifră de afaceri totală de 53 miliarde DKK în anul financiar 2024-2025. Cifra de afaceri a JYSK a fost de 46,3 miliarde DKK în anul financiar 2024-2025.

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent peste 150 de magazine în România.

Pentru anul financiar 2024-2025, JYSK România a avut o cifră de afaceri de 1,3 miliarde RON și un EBIT de 245 milioane RON.

Contacts

Related content

  • JYSK continuă expansiunea în România și deschide un magazin în Caransebeș

    JYSK România continuă procesul de extindere la nivel național și anunță deschiderea unui nou magazin în Caransebeș. Noua unitate face parte din strategia companiei, Customers’ First Choice, care are ca prioritate poziționarea JYSK mai aproape de comunitățile urbane. Magazinul JYSK Caransebeș va fi inaugurat joi, 25 iunie 2026, pe strada Ardealului 129, Caransebeș.

  • JYSK se extinde în Cipru

    În primăvara anului 2027, retailerul scandinav de produse pentru casă și grădină JYSK intenționează să deschidă primele magazine în partea grecească a Ciprului.