Skip to content
JYSK România deschide cel de-al 77-lea magazin din țară în Zărnești

Comunicat de presă -

JYSK România deschide cel de-al 77-lea magazin din țară în Zărnești

Pe 29 august, JYSK România, retailerul scandinav de mobilier și decorațiuni pentru casă, parte a grupului JYSK Nordic, inaugurează un nou magazin în Zărnești și ajunge la 77 de unități în România.

Magazinul JYSK Zărnești este situat pe strada Ciucaș nr. 11, Zărnești, și are o suprafață totală de 1284 mp. Deschiderea magazinului va fi marcată printr-un eveniment special care va avea loc joi, 29 august, începând cu ora 08:00.

“Deschiderea magazinului JYSK din Zărnești coincide cu un moment important pentru noi, la finalul lunii august sărbătorim 12 ani de când JYSK a deschis primul magazin în România. Am pornit cu un singur magazin în Oradea, iar acum avem 77 de magazine în toate colțurile țării, ceea ce ne ajută să fim mai aproape de clienți. Începând cu 29 august, îi așteptăm pe locuitorii din Zărnești să ne viziteze magazinul, să testeze produsele noastre pentru casă și să profite de ofertele foarte bune pe care le-am pregătit în săptămâna deschiderii. Și pentru că ne aflăm la începutul sezonului de toamnă, clienții vor descoperi în magazin și noutățile colecției de mobilier de interior și de decorațiuni”, a declarat Iraida Paiuc, Marketing Manager JYSK România.

JYSK Zărnești va fi inaugurat pe 29 august, începând cu ora 08.00, în cadrul unui eveniment special pentru clienți. Aceștia sunt așteptați la evenimentul de deschidere cu o mulțime de surprize, muzică, oferte speciale și cadouri pentru cei mai matinali cumpărători. Primii 150 de clienți care vor achiziționa produse în valoare de minim 50 de lei vor primi cadou câte o pernă din pene de rață. După ziua deschiderii, magazinul va funcționa de luni până sâmbătă între orele 10.00 – 20.00 și duminică între orele 10.00 – 18.00.

“Echipa magazinului JYSK Zărnești așteaptă cu nerăbdare deschiderea magazinului, pentru care ne-am pregătit intens în ultimele luni. Suntem pregătiți să îi ajutăm pe clienți să își aleagă cele mai potrivite produse pentru casele lor, să descopere gama noastră de mobilier scandinav, produsele noastre destinate unui somn sănătos, care sunt și specialitatea JYSK, și decorațiunile noastre, care toamna aceasta urmează trei trenduri interesante și moderne – Memphis, The Next Wave și Reflexion”, a declarat Silviu Nicola, director de magazin JYSK Zărnești.

Clienții pot găsi mai multe informații despre ofertele si evenimentul de deschidere pe www.JYSK.ro/Zarnesti . Oferta completă cu toată gama de produse JYSK poate fi accesata pe magazinul online www.JYSK.ro.

Related links

Topics

Categories


JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa. Primul magazin JYSK a fost deschis în Danemarca în anul 1979. În prezent, JYSK desfășoară operațiuni în 52 de țări, are peste 23.000 de angajați și peste 2800 de magazine. În Germania și Austria, grupul își desfășoară activitatea sub denumirea de Dänisches Bettenlager - iar în restul țărilor sub numele de JYSK. 

Compania este deținută de fondatorul ei, omul de afaceri danez Lars Larsen, care are în portofoliu și alte companii, cu o cifră de afaceri anuală de 4,25 miliarde de euro. Cifra de afaceri JYSK este de 3,58 miliarde euro.  

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 76 de magazine în România.

Contacts

Raluca Dascălu

Raluca Dascălu

Press contact Communications Manager JYSK România Communications and PR +40721509599

Related content

Scandinavian Sleeping and Living

JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa. Compania scandinavă își desfășoară activitatea în peste 48 de țări, are peste 31.000 de angajați și peste 3.300 de magazine.

JYSK are mereu o ofertă excelentă și servicii competente, indiferent de modalitatea în care clienții vor să achiziționeze produsele, dintr-un magazin fizic sau online.

JYSK a inaugurat primul magazin pe data de 2 aprilie 1979 în Danemarca, în orașul Aarhus.

Sub deviza "Sleeping and Living", magazinele JYSK oferă tot ce este necesar în casă pentru viața de zi cu zi, de la mobilier de interior și de grădină, până la lenjerii de pat, perne, obiecte decorative și de iluminat.

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent peste 130 de magazine în România.

Compania JYSK este deținută de familia fondatorului ei, omul de afaceri danez Lars Larsen, care are în portofoliu și alte companii, cu o cifră de afaceri anuală de 5,9 miliarde EUR în anul financiar 2021-2022.

Cifra de afaceri JYSK la nivel global este de 5,2 miliarde EUR în anul financiar 2022-2023.