Salt la conținut

Comunicat de presă —

Rezultatele Taberelor JYSK de la Casa Bună în 2026: 182 de copii, 15 tabere și amintiri de o viață

Anul 2026 a marcat un nou capitol plin de bucurie, învățare și aventură pentru copiii sprijiniți de Casa Bună, prin intermediul proiectului Taberele JYSK. Ediția din acest an a extins impactul din anii precedenți, ajungând la un număr de 15 tabere desfășurate, ca și în anii precedenți, în trei locuri: la sediul Casa Bună din Jilava, la munte – la cabana din Nucșoara și pe litoral - la Corbu.

În total, au fost 66 de zile pline de activități, meditații, excursii și timp petrecut împreună cu voluntarii, de care s-au bucurat 182 de copii din București, Jilava, Nucșoara și Lerești. Pe lângă sprijinul educațional adaptat fiecărei vârste, un accent deosebit a fost pus pe o viață sănătoasă: copiii au savurat 155 de mese sănătoase și au deprins rutine zilnice esențiale, de la mișcare, joacă și învățat, până la igienă dentară și un somn odihnitor.

Tabăra adolescenților la Nucșoara

Mici exploratori, lectură și magie în prima parte a anului

Sezonul de tabere a debutat în luna februarie la Casa Bună Jilava, într- primă serie care a pus accent pe dezvoltarea abilităților de citire. Copiii care întâmpinau dificultăți au fost atrași în jocuri interactive, unde cea mai mare atracție a fost o vânătoare de comori în cadrul căreia participanții se întreceau să citească primii indiciile!

Primăvara a adus noi experiențe memorabile. În luna aprilie, copii au învățat despre măsurători și urme de animale la Nucșoara. 14 copii au combinat meditațiile cu natura, folosind fișe de lucru cu provocări practice de matematică și științe specifice locației.

În mai, am avut o tabără dedicată muzicii și magiei. Pe lângă orele de matematică și citit, copiii au mers la un spectacol de magie, muzică și dans, melodiile fiind fredonate de fete chiar și 6 luni mai târziu. Tot în luna mai au avut loc taberele dedicate celor mai mici. Participanții din tabăra de la Jilava au experimentat o excursie la pescuit, iar cei din clasa pregătitoare au mers la Nucșoara, unde au recapitulat literele și cifrele în timpul plimbărilor zilnice prin pădure.

O vară plină de premiere: de la somnul sub stele la prima întâlnire cu marea

Vara anului 2026 a fost o adevărată explozie de activități, îmbinând meditațiile zilnice cu arte, meșteșuguri, experimente științifice și sport. Pentru mulți dintre copii, aceste luni au adus premiere absolute. Unii au avut parte de prima noapte la cort, în cadrul taberelor de la Nucșoara din iunie și iulie. Copiii au trăit emoția de a dormi pentru prima dată în corturi, chiar sub cerul liber.

Alții au ajuns pentru prima dată la mare și au vizitat un aeroport, în iulie și august, în taberele de la Corbu. Cele două tabere la marea Neagră au oferit nu doar bucuria valurilor, ci și o excursie spectaculoasă la aeroportul din Tuzla, unde copiii au urcat în avioane și au explorat turnul de control.

În timpul taberei de la Corbu, copiii au vizitat și aeroportul din Tuzla

De la scăldat în râu, geologie practică pe teren și meșteșuguri precum olăritul și plantat de flori, până la bătălii entuziasmante de laser tag, copii au avut parte de activități distractive și în taberele de la munte și din Jilava. Iar o tabără specială dedicată adolescenților le-a oferit fetelor de 12-14 ani ore de meditații combinate cu cursuri de croitorie și îngrijire a tenului.

Un cerc care se închide: Reuniunea liceenilor

Unul dintre cele mai emoționante momente ale anului a avut loc la mijlocul lunii august la Jilava. După doi ani de meditații intensive de pregătire pentru Evaluarea Națională și admiterea la liceu, 15 elevi din toate cele trei comunități (București, Jilava și Nucșoara) s-au reunit într-o tabără specială. Au gătit împreună, au făcut excursii și au purtat discuții valoroase despre viitor, demonstrând încă o dată că proiectul Taberele JYSK este mai mult decât o vacanță – este o comunitate și un sprijin pe termen lung.

Prin continuitate, atenție la detalii și mult suflet, Taberele JYSK la Casa Bună continuă să transforme vacanțele în oportunități de explorare și cunoaștere, oferindu-le copiilor din medii vulnerabile experiențe esențiale pentru dezvoltarea și încrederea lor în viitor.

La aeroportul din Tuzla

În Tabăra de la Corbu

Curs de croitorie în tabăra pentru adolescente

Curs de croitorie în tabăra pentru adolescente

Subiecte

Categorii


JYSK este un retailer internațional de mobilier pentru casă cu rădăcini scandinave, care comercializează produse pentru casă și grădină inspirate de designul scandinav.

Cu peste 3.700 de magazine și webshopuri în 49 de țări, JYSK are întotdeauna o ofertă excelentă și servicii competente, indiferent de modul în care clienții își doresc să facă cumpărături.

Fondatorul Lars Larsen a deschis primul magazin în Danemarca în 1979. Astăzi, JYSK are peste 34.000 de angajați.

JYSK face parte din grupul Lars Larsen, deținut de familia fondatorului, cu o cifră de afaceri totală de 53 miliarde DKK în anul financiar 2024-2025. Cifra de afaceri a JYSK a fost de 46,3 miliarde DKK în anul financiar 2024-2025.

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent peste 150 de magazine în România.

Pentru anul financiar 2024-2025, JYSK România a avut o cifră de afaceri de 1,3 miliarde RON și un EBIT de 245 milioane RON.

Persoane de contact

Conținut similar