Rezultatele celei de-a cincea ediții a Taberelor JYSK la Casa Bună
59 de copiii din Ferentari, Jilava, Nucșoara, Lerești, Sânpetru și Pojorâta au participat la ediția din 2025 a Taberelor JYSK organizate de Asociația Casa Bună.
59 de copiii din Ferentari, Jilava, Nucșoara, Lerești, Sânpetru și Pojorâta au participat la ediția din 2025 a Taberelor JYSK organizate de Asociația Casa Bună.
La începutul sezonului de Toamnă-Iarnă, JYSK lansează noi piese de mobilier și textile pentru casă care îmbină culorile tradiționale și calde cu designuri moderne și organice.
Campania „Adoptă un Bunic”, inițiată de Flavia Boghiu și derulată de Asociația Îngrijire Acasă, continuă să aducă lumină și speranță în viețile vârstnicilor singuri sau cu venituri mici. La începutul lunii august, alți 100 de bunici din județul Brașov au primit pachete cu produse esențiale oferite cu sprijinul JYSK România.
În luna iulie, JYSK lansează noua colecție Nordic Mood, care surprinde spiritul boem și îl transferă decorațiunilor pentru casă, invitându-te să explorezi un interior vibrant ce îmbină culorile calde cu eleganța rece specifică stilului nordic.
JYSK continuă expansiunea în România și, la finalul lunii iulie, deschide două magazine noi în două orașe importante. Joi, 31 iulie 2025, retailerul scandinav de produse pentru casă și grădină inaugurează două unități noi în București și Iași și ajunge la 155 de magazine.
JYSK atrage atenția asupra unui fenomen care, deși nu este nou, este din ce în ce mai răspândit: înșelătoriile online. Una dintre metodele folosite de escrocii online pentru a-și păcăli victimele să le furnizeze date personale, bani sau informații despre conturi este exploatarea numelui unor branduri de încredere.
Retailerul scandinav specializat în produse pentru casă JYSK stabilește un nou record, după ce a primit distincții și certificări ca angajator în 21 de țări. Această recunoaștere este un pas în plus în realizarea ambiției JYSK de a oferi o experiență excelentă angajaților.
În luna iunie, JYSK își extinde prezența în România și ajunge în două orașe noi. Joi, 26 iunie 2025, retailerul scandinav de produse pentru casă și grădină inaugurează magazinele din Găești și Odorheiu Secuiesc și ajunge, astfel, la 153 de unități în România.
Noul magazin JYSK din Găești este pe Strada Nicolae Titulescu 23B, și își deschide porțile pe 26 iunie 2025, începând cu ora 10:00, cu un
Cu cea mai recentă colecție Nordic Mood, JYSK te invită într-un univers în care culorile estompate, liniile curate și texturile naturale creează o atmosferă calmă și elegantă.
Grădina Ambasadei Regatului Danemarcei în România a găzduit prezentarea colecției de mobilier și accesorii de grădină pregătită de JYSK pentru vara 2025. Peste 80 de invitați au fost prezenți la evenimentul “Hygge în grădină” pentru a descoperi noutățile colecției și noile trenduri propuse de retailerul scandinav în 2025, DRYLANDS și NOMADE.
Cele mai noi produse pentru grădină de la JYSK au tr
Retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă JYSK inaugurează joi, 8 mai, un nou magazin în Toplița și ajunge, astfel, la o rețea de 151 de magazine în România. JYSK Toplița este amplasat pe Strada Gării Nr. 4, Toplița.
24 de copii dintr-un centru de plasament din Iași vor locui în două noi case de tip familial construite de Hope and Homes for Children România și amenajate cu produse JYSK.
Astăzi, pe 10 aprilie 2025, JYSK deschide primele două magazine în Casablanca, Maroc. Este prima dată când JYSK ajunge în Africa, dar momentul mai este semnificativ dintr-un motiv: compania se extinde în a 50-a țară.
Săptămâna aceasta, JYSK are două motive să sărbătorească Forest Stewardship Council (FSC®). JYSK susține Săptămâna FSC în Danemarca, Norvegia și Suedia, marcând totodată și atingerea obiectivului companiei de a se aproviziona numai cu lemn certificat FSC®.
JYSK avansează cu procesul de construcție a unui nou centru de distribuție în Almenara, Spania. Compania AR Racking va livra un sistem de depozitare personalizat, în timp ce KÖRBER va asigura fluxul materialelor și operațiunilor.
JYSK își continuă expansiunea și ajunge în această primăvară în Africa. Aventura JYSK pe acest nou continent începe în aprilie, când JYSK va deschide două magazine în Casablanca, Maroc.
Sâmbătă, 22 martie 2025, în apropierea capitalei Uruguayului, Montevideo, JYSK Franchise a deschis primul său magazin din America de Sud.
Ca parte a procesului de reducere a emisiilor de CO2e, JYSK instalează panouri solare pe acoperișurile centrelor sale de distribuție.
În martie 2025, JYSK atinge un obiectiv important în România: inaugurarea magazinului cu numărul 150 în Mamaia Nord. Amplasat pe Bulevardul Mamaia Nord nr. 34, Mamaia-Sat, Constanța, acesta își deschide oficial porțile joi, 13 martie, începând cu ora 10:00.
În fiecare an, JYSK anunță trendurile care influențează noile produse pentru amenajarea și decorarea casei. Inspirate de cele mai noi tendințe în ceea ce privește culorile, materialele și formele utilizate în designul interior, precum și de aspirațiile și preocupările societății actuale, trendurile anului 2025, NOMADE și DRYLANDS, se reflectă în noile produse propuse de retailerul scandinav.