Skip to content

Blog -

JYSK Awards Live: ce spun câștigătorii și organizatorii

Decernarea premiilor JYSK este unul dintre momentele așteptate în fiecare an de către colegi. Dacă edițiile precedente au avut loc în cadrul petrecerii anuale JYSK, în fața a sute de colegi care așteptau cu nerăbdare să afle cine sunt câștigătorii, anul acesta situația curentă ne-a constrâns să ne schimbăm planurile.

Pentru că ne-am dorit să păstrăm emoția și atmosfera specifică unei gale de premiere, ediția din 2020 a JYSK Awards a avut loc online, sub forma unui eveniment live transmis pe Facebook. Încurajările și uralele s-au transformat în comentarii, aplauzele în emoticoane și îmbrățișările în reacții.

Sala mare de ședințe a Head Office-ului din București s-a transformat în scenă, iar prezentarorii, cei cinci membrii ai Country Management Team, s-au îmbrăcat fiecare în ie, păstrând dress code-ul pe care ar fi trebuit să îl aibă petrecerea de anul acesta.


UN SEMN DE APRECIERE

Simona Carp, HR Manager și membru CMT, spune că păstrarea tradiției premiilor anuale este necesară, pentru că reprezintă un moment de apreciere pentru colegi.

“Una din viziunile companiei noastre este strict legată de colegii noștri. Ei sunt foarte importanți pentru noi și trebuie să le arătam acest lucru. În În această perioadă greu încercată, angajații noștri trebuie să fie apreciați și mai mult, în special cei care au reușit sa obțină rezultate excelente. Este important pentru colegi să știe că suntem lângă ei, că le apreciem eforturile și recompensăm rezultatele. De asemenea, cred că mulți așteptau cu nerăbdare acest moment în timpul petrecerii, astfel că am decis să-l redăm într-o nouă formă”, spune Simona Carp.

Liviu Apreotesei urmărea transmisia live când și-a văzut numele pe ecran. A câștigat premiul pentru Best District Manager, un premiu despre care spune că reflectă implicarea și seriozitatea colegilor din districtul său.

“Acest premiu a venit ca o încununare a lucrurilor bune pe care le-am făcut în acest an, alături de echipele mele din magazine. Știam că sunt în cărți, pentru că am avut rezultate bune în anul financiar ce tocmai s-a încheiat, dar au mai fost și alți colegi care au avut rezultate bune. Anul acesta a fostul cu totul diferit, în contextul pandemiei, dar asta nu m-a împiedicat să îmi urmez acțiunile și să fac tot posibilul pentru atingerea obiectivelor și pentru a ajuta colegii din magazine, de care sunt foarte mândru”, povestește Liviu Apreotesei, District Manager.


Premiul pentru Best Team a mers la echipa magazinului JYSK Târgu Jiu. Cum a fost cel de-al doilea trofeu decernat în cadrul transmisiei, colegii de la Târgu Jiu, care urmăreau live evenimentul, au aflat vestea surprinzătoare chiar la începutul festivității de premiere și au fost foarte bucuroși că au câștigat.

“La baza echipei noastre stă comunicarea, iar punctul nostru forte și comun este că suntem foarte ambițioși și ne dorim rezultate bune”, spune despre echipa ei Roxana Racocianu, Store Manager JYSK Târgu Jiu.

GO DIGITAL

Lucian Călărașu, Salary Department Team Leader, lucra în biroul său, căci așa de câștigă premiile, când un alt coleg l-a chemat în sala de ședințe unde avea loc decernarea trofeelor. Mare i-a fost mirarea când a văzut că nu fusese chemat pentru a ajuta în vreun fel la filmare, ci pentru a primi un premiu, cel pentru Best Head Office Employee.

“După cum a început, ne așteptam la un an mai bun decât precedentul, împreună cu Eliza (n.r. Eliza Rusu, Sallary Accounting Assistant) ne-am pregătit pentru un volum mai mare de activitate. Și a continuat așa cum știm toți, iar adaptarea a fost cheia. Ne-a ajutat foarte mult faptul că deja mutasem mare parte din activități în digital, așa că am putut răspunde mult mai ușor schimbărilor de la o zi la alta și am putut merge mai departe”, spune Lucian Călărașu.


O DESCHIDERE DE SUCCES

La începutul anului, când încă nu știam ce e distanțarea socială și evenimentele cu mulți oameni erau la ordinea zilei, la Timișoara se deschidea cel de-al treilea magazin JYSK din oraș. Era luna februarie, iar în ziua deschiderii, magazinul JYSK Timișoara Buziașului a fost plin de clienți. Rezultatele foarte bune de la inaugurare au plasat magazinul în topul celor mai bune deschideri ale anului financiar 2019/2020, iar echipa magazinului a câștigat trofeul pentru Best Store Opening.

“Am fost super fericiți. Am văzut premiile live, pe Facebook, iar după premii ne-am sunat reciproc să ne felicităm. Știam că am avut cea mai multă deschidere încă de când am inaugurat magazinul, ni s-a spus atunci că, până în acel moment, avem cele mai bune rezultate. Am făcut o ieșire atunci și am sărbătorit cu echipa. Am avut doar doi sau trei oameni vechi, în rest cu toții am fost noi. Chiar vorbeam cu o colegă și ne aminteam că în săptămâna deschiderii a fost foarte multă lume. Aveam mulți colegi noi, dar s-au descurcat foarte bine. Am avut și o echipă de deschidere foarte bune, care chiar a ajutat colegii noi cu multe informații”, își aduce aminte Ancuța Cundrata, Store Manager JYSK Timișoara Buziașului.

Cele 32 de trofee și diplome au ajuns la colegii din țară prin intermediul District Managerilor. După festivitatea de premiere, Simona Carp a vizitat câteva magazine din țară și a primit feedback-uri pozitive de la colegi.

“Au fost foarte încântați, mai ales că a fost o surpriză pentru mulți dintre ei. Avem chiar un coleg care, urmărind premierea și văzând că a câștigat, a sărit în sus de bucurie așa de tare, că și-a scrântit piciorul. Astfel de reacții ne-au încurajat să creăm și pe viitor astfel de momente, dar îi vom anunța să stea pe scaune”, povestește Simona.

Topics

Categories

Contacts

Related content

  • CeI mai tari super-eroi s-au întâlnit la Petrecerea Anuală JYSK

    Pe 11 septembrie, la Hard Rock Cafe din București a avut loc Petrecerea anuală JYSK, la care au participat toți angajații JYSK din țară. Magazinele și-au închis porțile pentru ca toți colegii să poată veni la București, în singura dată din an când se întâlnesc cu toții. Tema de anul acesta: Supereroi și personaje din filme.

  • Glam rock și revederi la Petrecerea Anuală JYSK 2022

    Luna septembrie înseamnă și începutul unui nou an financiar în JYSK, iar acest start este marcat printr-un eveniment important: Petrecerea Anuală JYSK, la care participă angajații din toată țara.