Legenda bradului inversat a inspirat un produs JYSK de Crăciun

O legendă veche de 13 secole a inspirat un produs din sortimentul JYSK de Crăciun. Dar care este legătura dintre legenda Sfântului Bonifaciu și bradul artificial BOL?

Suntem undeva, în Europa, la începutului de secol al VIII-lea. Nu existau târguri de Crăciun pline de luminițe, culori și râsete, nici latte-uri, turtă dulce sau instalații luminoase. Europa Centrală era vastă, acoperită de păduri dese, cu mici sate sau orășele presărate pe ici, pe colo. Triburile germanice trăiau în locuri în care natura era o forță de temut, pe care o venerau.

Dacă ai fi întrebat un localnic de pe atunci ce anume ține universul laolaltă, ți-ar fi arătat spre un stejar masiv și impunător. Pentru ei, puterea cerului îi aparținea lui Donar, zeul pe care populațiile aflate în Nordul Europei îl numeau Thor. Copacii sacri constituiau domeniul său pământesc. Se credea, în general, că, dacă tăiai unul dintre copacii lui Thor, un fulger te-ar fi vaporizat pe loc.

Aici intră în scenă un bărbat pe nume Wynfreth.

Călugărul cu o misiune

Wynfreth s-a născut în Wessex, Anglia, în jurul anului 675 d.Hr. Nu era genul care să caute o viață liniștită și previzibilă. A devenit călugăr benedictin, dar, în loc să rămână retras, copiind manuscrise într-o mănăstire confortabilă, a decis să-și facă bagajele și să pornească prin vastele ținuturi europene, pentru a converti triburile păgâne.

Papa Grigore al II-lea a fost atât de impresionat de energia lui Wynfreth, încât i-a oferit binecuvântarea papală și un nume nou, mult mai elegant. Așa, Wynfreth a devenit Bonifatius, intrat mai apoi în istorie ca Sfântul Bonifaciu, misionar și diplomat neînfricat care a ajuns în teritoriul actual al Germaniei și Țărilor de Jos.

Stejarul lui Donar

În jurul anului 723 d.Hr., se spune că Bonifaciu a sosit la Geismar, în actuala regiune Hessa din Germania. Tribul local se agăța în continuare cu tărie de vechile credințe păgâne, adunându-se cu regularitate în jurul unui copac uriaș și străvechi, numit Stejarul din Geismar, pentru a i se ruga lui Thor.

Bonifaciu a ajuns la concluzia că, doar predicând, nu va reuși să îi convingă pe localnici să renunțe la vechile credințe. Avea nevoie de o demonstrație spectaculoasă. Așa că a luat un topor, s-a apropiat de copacul sacru al lui Thor și a dat o lovitură puternică.

Mulțimea, probabil, aștepta panicată ca un fulger rătăcit să-l lovească pe acest călugăr englez care a îndrăznit să facă ceea ce era interzis. Dar Bonifaciu a continuat să lovească. Potrivit biografilor din secolul al VIII-lea, o rafală bruscă de vânt a surprins copacul chiar în timpul tăierii, rupând stejarul uriaș în patru bucăți masive care s-au prăbușit la pământ.

Nu a venit niciun fulger. Nu s-a auzit niciun tunet. Mulți dintre localnici au ajuns la concluzia că acest nou Dumnezeu părea a fi unul veritabil. Bonifaciu, fiind o fire practică, a folosit lemnul stejarului doborât pentru a construi o capelă dedicată Sfântului Petru.

Apare „copacul inversat”

Ei bine, cum ajungem de la un stejar doborât la bradul inversat, înfipt cu vârful în jos, din sortimentul JYSK?

Legenda Sfântului Bonifaciu spune că, după prăbușirea stejarului, un mic brad veșnic verde a crescut chiar din rădăcinile stejarului căzut. Bonifaciu a luat micul brad, l-a întors cu vârful în jos și a arătat spre forma sa triunghiulară, orientată atât spre pământ, cât și spre cer.

„Priviți”, spune el în legendă, „cele trei vârfuri ale sale reprezintă Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt!”

Prin suspendarea bradului cu vârful în jos, primii credincioși ar fi creat, se pare, o lecție vizuală tainică despre Sfânta Treime, onorând totodată viața veșnică (întrucât bradul rămânea verde chiar și în plină iarnă). Deși consemnările istorice din secolul al VIII-lea nu menționează trucul cu inversarea bradului, acest detaliu a fost, probabil, amplificat de povestitorii din epoca victoriană, aflați în căutarea unei origini pline de farmec, și anume tradiția de a atârna pomii cu vârful în jos care a prins rădăcini în anumite zone din Europa.

În țări precum Polonia (unde era numit *podłaźnik*), familiile de la țară tăiau vârful unui conifer și îl atârnau cu vârful în jos de grinzile de lemn ale tavanului, chiar deasupra mesei de Ajun. Astfel, se economisea spațiu prețios pe podea, se împiedica pisica familiei să se urce în pom și, totodată, acesta devenea un simbol al binecuvântării, al recoltelor bogate și al sănătății pentru anul ce urma.

De la grinzile medievale la sufrageriile moderne

Așadar, data viitoare când vezi un brad de Crăciun așezat cu vârful în jos, gândește-te că ai în fața ochilor o istorie care se întinde pe parcursul a mai multor secole: de la vechile crânguri de stejari ale triburilor germanice și un călugăr pe nume Bonifaciu, înarmat cu un topor, trecând prin familiile slave din Evul Mediu care atârnau vârfuri de brad de grinzile tavanului, și ajungând până în sufrageriile de astăzi.

Poate părea o tendință modernă și excentrică, dar inversarea decorului de sărbători are, de fapt, unele dintre cele mai vechi rădăcini din istoria Crăciunului.