Blog —
Răzvan, Daniela și Cristina pun în practică Valorile JYSK în fiecare zi
În fiecare magazin, dincolo de produse, cifre și KPI, există ceva care nu se vede cu ochiul liber, dar se simte în toate activitățile angajaților JYSK: felul în care oamenii lucrează împreună. Valorile JYSK și principiile de Leadership JYSK, puse la temelia companiei de către fondatorul Lars Larsen încă din 1979, nu sunt doar concepte pe hârtie, ci se regăsesc în decizii de zi cu zi și în energia echipelor.
Bun coleg – mereu de ajutor
În retail, spiritul de echipă este esențial pentru ca magazinele să funcționeze bine și clienții să fie mulțumiți de experiența lor de cumpărături. Iar pentru a avea un spirit de echipă bun, este absolut esențial ca toți membrii echipei să fie buni colegi.
Pentru Răzvan Foca, Sales Assistant cu atribuții administrative la JYSK Cluj Vaida Voievod, a fi un bun coleg înseamnă să fie o persoană responsabilă, flexibilă, pe care ceilalți să se poată baza. Ajutorul reciproc din partea colegilor, comunicarea și o atmosferă plăcută la locul de muncă sunt lucruri importante în succesul magazinului.
„Cred că o atitudine pozitivă, comunicarea și înțelegerea fac ca echipa să fie mai unită, să lucreze mai eficient și să ajungă la rezultate excelente. De asemenea, consider că feedbackul constructiv este foarte important, deoarece ajută fiecare membru al echipei să se dezvolte, să își îmbunătățească abilitățile și contribuie la crearea unui mediu bazat pe respect și colaborare”, spune Răzvan.
Răzvan le transmite celor care își doresc să aplice zi de zi valoarea Bun Coleg să comunice deschis, să pună întrebări și să fie mereu dispuși să ajute atunci când este nevoie.
Echipa magazinului JYSK Cluj Vaida Voievod, unde lucrează Răzvan Foca
Bun comerciant – clientul în centrul fiecărei acțiuni
În retail, a fi un Bun Comerciant este prima caracteristică ce trebuie bifată. Daniela Andreea Anghel, Customer Service Supporter, vede rolul comerciantului ca pe un echilibru între empatie și profesionalism.
„A fi un bun comerciant înseamnă să pui clientul pe primul loc, să îi înțelegi nevoile și să găsești soluții potrivite pentru el, păstrând în același timp o atitudine pozitivă și profesionistă. Cred că un comerciant bun inspiră încredere prin seriozitate, comunicare deschisă și dorința sinceră de a ajuta. De asemenea, consider important să înțelegem că fiecare client este diferit și are nevoi diferite, iar modul în care comunicăm și oferim ajutor trebuie adaptat fiecărei persoane”, explică Andreea.
Fiecare client este diferit, iar adaptabilitatea devine o abilitate cheie. Nu există un singur mod corect de a servi, ci doar unul autentic, iar comerțul nu trebuie să fie doar o tranzacție, ci trebuie transformat într-o experiență- plăcută.
Andreea crede că un bun comerciant este implicat, deschis și atent la fiecare client. Caracteristici cheie sunt atitudinea pozitivă, empatia și disponibilitatea de a ajuta, pentru că acestea fac diferența în fiecare interacțiune.
Daniela Andreea Anghel (dreapta) în timpul unui workshop cu departamentul său.
„Este important să tratăm fiecare client individual, cu răbdare și înțelegere, pentru că fiecare persoană are așteptări și nevoi diferite. În același timp, trebuie să lucrăm responsabil, să colaborăm cu echipa și să căutăm mereu cele mai bune soluții pentru clienți”, încheie ea.
Spirit corporatist – de la individual la colectiv
Dincolo de echipe și roluri individuale, există o dimensiune mai mare: felul în care toți contribuie la același scop. Cristina Trif de la JYSK Galați 2 descrie această idee ca fiind un echilibru între disciplină și inițiativă, un complex de valori individuale transpuse la nivel macro.
„Spirit Corporatist în activitatea zilnică înseamnă îmbinarea dintre o organizare riguroasa, disciplina, mentalitate de creștere, inițiativa personala și colaborare. Sfatul meu pentru cei care vor sa își însușească această valoare este să fie oameni de echipă responsabili, care pe lângă gestionarea sarcinilor și a face lucrurile bine, contribuie activ la atmosfera de lucru si la construirea încrederii între colegi”, explică ea.
Motto-ul Cristinei este: „Fii omul cu care ti-ar plăcea chiar ție să lucrezi!”