Skip to content
Chestionarul de satisfacție a angajaților JYSK a avut loc în ianuarie 2026

Comunicat de presă -

100% dintre angajații JYSK din România au răspuns la chestionarul de satisfacție a angajaților. Care sunt rezultatele

Un studiu extern realizat în luna ianuarie 2026 în rândul angajaților JYSK din toate țările arată un nivel ridicat de satisfacție atât în România, cât și în celelalte țări în care activează compania scandinavă de retail.

Chestionarul de satisfacție a angajaților este realizat o dată la 2 ani de către o companie de cercetare externă, iar rezultatele sunt comparate atât cu chestionarul precedent, cât și cu media înregistrată scorurilor înregistrate de alte companii. Răspunsurile sunt anonime, iar participarea este voluntară.

În ianuarie 2026, toți angajații JYSK din România, un total de peste 1100 de angajați, au răspuns la chestionar, rata de participare fiind de 100%. În total, în cele 29 de țări în care a avut loc chestionarul de satisfacție, rata de participare a fost de 98%, un nivel foarte ridicat.

“Suntem mulțumiți de rezultate și suntem bucuroși că toți angajații JYSK din România și-au folosit dreptul și datoria de a-și spune părerea, aceasta fiind una dintre valorile companiei. Rezultatele sunt foarte bune în toate țările, dar România se află în topul țărilor în care angajații se simt motivați, sunt loiali și mulțumiți de locul lor de muncă. Este un semn că suntem pe drumul cel bun, că programele și acțiunile pe care le-am întreprins în ultimii ani sunt apreciate de angajați, însă munca nu se oprește aici. Avem mereu lucruri de îmbunătățit”, spune Simona Carp, Head of HR România și Bulgaria.

Chestionarul măsoară satisfacția la locul de muncă prin intermediul a peste 50 de itemi, printre care satisfacția și motivarea, loialitatea, reputația, echipa de management, managerul direct, cooperare, condiții de lucru, învățare și dezvoltare, valori și empowerment. Respondenții au oferit fiecărui item un scor de la 1 la 100.

Satisfacția și motivarea a înregistrat un scor de 85, cu 1 procent mai mult decât la chestionarul din 2024, în timp ce loialitatea a înregistrat un scor de 90, cu 1 mai mult decât în 2024. Ambele scoruri sunt peste media celor 29 de țări în care activează JYSK, respectiv 78 la satisfacție și motivare și 84 la loialitate.

Creștere continuă a indicatorilor-cheie

Scoruri foarte bune, de peste 90, au obținut și alți itemi importanți, precum Echipa de management (92, în creștere cu 1), Reputație (93, în creștere cu 1), Managerul direct (92, la fel ca în 2024), Cooperare (90, în creștere cu 1), Activitatea profesională (91, în creștere cu 1) și Învățare și dezvoltare profesională (90, în creștere cu 1).

“JYSK desfășoară chestionarul de satisfacție a angajaților o dată la doi ani, pentru a măsura implicarea, motivarea și starea de bine a angajaților. Și acum doi ani, scorurile au fost foarte bune, foarte mulți indici înregistrând peste 90 de puncte. Cu cât scorurile sunt mai bune, cu atât este mai greu să ne autodepășim, dar sunt bucuroasă să văd că am reușit acest lucru la mulți indicatori”, a continuat Simona Carp.

Compania a măsurat, de asemenea, felul în care angajații se simt la serviciu, prin indicatori precum Respectul dintre angajați, Mediu de lucru bazat pe încredere și deschidere, Mândria de a spune și altora locul unde lucrez și faptul că în companie angajații simt că pot fi ei înșiși. Acești indicatori fac parte din domeniul Diversitate, egalitate și incluziune, care a primit un scor de 92. Empowermentul, măsurat prin indicatori precum feedback-ul managerului direct și dreptul de a lua deciziile necesare în activitatea zilnică, a înregistrat un scor de 90. Ambele scoruri sunt egale cu cele de la chestionarul precedent.

Scoruri mari la toate categoriile de vârstă

În ceea ce privește caracteristicile demografice, cel mai mare scor la Satisfacție și motivare este înregistrat de angajații cu vârste între 30-34 de ani (86, în creștere cu 3), precum și la Loialitate (91, în creștere cu 3). Toate categoriile de vârstă înregistrează scoruri foarte bune, de peste 83 de puncte.

„Rezultatele confirmă încă o dată angajamentul JYSK de a crea un mediu de lucru în care fiecare angajat se poate dezvolta, contribui și simți apreciat”, a încheiat Simona Carp.

Related links

Topics

Categories


JYSK este un retailer internațional de mobilier pentru casă cu rădăcini scandinave, care comercializează produse pentru casă și grădină inspirate de designul scandinav.

Cu peste 3.500 de magazine și webshopuri în 50 de țări, JYSK are întotdeauna o ofertă excelentă și servicii competente, indiferent de modul în care clienții își doresc să facă cumpărături.

Fondatorul Lars Larsen a deschis primul magazin în Danemarca în 1979. Astăzi, JYSK are peste 34.000 de angajați.

JYSK face parte din grupul Lars Larsen, deținut de familia fondatorului, cu o cifră de afaceri totală de 53 miliarde DKK în anul financiar 2024-2025. Cifra de afaceri a JYSK a fost de 46,3 miliarde DKK în anul financiar 2024-2025.

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent peste 150 de magazine în România.

Pentru anul financiar 2024-2025, JYSK România a avut o cifră de afaceri de 1,3 miliarde RON și un EBIT de 245 milioane RON.

Contacts

  • Comunicat Nivel ridicat de satisfactie al angajatilor JYSK din Romania.jpg
    License:
    Media Use
    File format:
    .jpg
    Size:
    1920 x 1280, 321 KB
    Download

Related content