Skip to content
Cele două magazine noi sunt amenajate conform conceptului Store 3.0.
Cele două magazine noi sunt amenajate conform conceptului Store 3.0.

Comunicat de presă -

JYSK deschide două magazine în Cluj-Napoca în aceeasi zi și ajunge la 129 de magazine în România

JYSK, retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă, încheie anul cu o dublă deschidere în Cluj-Napoca. Joi, pe 1 decembrie, compania inaugurează două magazine noi în oraș și ajunge, astfel, la 129 de unități în România.

Cele două magazine noi din Cluj sunt JYSK Cluj Baciu din Calea Baciului nr. 87 și JYSK Cluj Ambient din str. Traian Vuia nr. 140. Ambele vor fi inaugurate oficial pe 1 decembrie, începând cu ora 10.00.

JYSK Cluj Baciu are o suprafață totală de 1500 mp, iar JYSK Cluj Ambient are o suprafață totală de 1470 m. Cele două magazine vor funcționa de luni până sâmbătă între orele 10:00 – 20:00 și duminică între orele 10:00 – 18:00.

“Deschiderile din Cluj sunt o premieră: este prima dată când inaugurăm două magazine în aceeași zi, în același oraș, iar acest lucru arată ce potențial mare are Clujul. A fost și unul dintre primele orașe în care am deschis un magazin JYSK, pe vremea când compania activa în sistem franciză, și încă de atunci știam că vrem să deschidem mai multe magazine aici. Acum, iată, ajungem la 4 unități în Cluj-Napoca, la care se adaugă și una în Florești. Poziționarea celor două magazine noi este foarte bună, unul în Baciu, iar celălalt în partea opusă a orașului, foarte aproape de aeroport. Acum suntem mai aproape de clienți din estul și din vestul Clujului, iar acesta este obiectivul nostru: să fim un magazin de proximitate, în care clienții ajung ușor. Nu ne oprim aici, avem în plan și alte magazine în Cluj, dar totul depinde de spațiile pe care le vom găsi disponibile”, spune Iraida Paiuc, Sales and Marketing Manager JYSK România și Bulgaria.

Oferte speciale în 5 magazine din zona Clujului

Cu ocazia dublei deschideri, compania a pregătit oferte speciale de deschidere care vor fi valabile în cele patru magazine JYSK din Cluj și în magazinul JYSK Florești, în perioada 1 – 7 decembrie 2022.

Sunt incluse în ofertă peste 2000 de produse, inclusiv saltele, plăpumi, perne, lenjerii de pat, pături, decorațiuni și mobilier de interior, iar reducerile ajung până la 75%. Doar joi, 1 decembrie, anumite produse vor avea extra-reducere. În ofertă este inclusă și colecția de decorațiuni și accesorii de Crăciun, astfel încât clienții pot avea noile decorațiuni de Crăciun pentru acest sezon la un preț mai mic. Colecția include elfi, Moși Crăciuni, decorațiuni pentru masa de sărbători, luminițe de Crăciun și textile de Crăciun.

“Ziua deschiderii este una specială pentru toți colegii din Cluj, cu toții am lucrat în ultima perioada pentru a pregăti echipele de magazin, stocurile și magazinele. Clienții care vor vizita JYSK Baciu și JYSK Ambient începând cu 1 decembrie vor găsi aici echipe bine pregătite, cu Asistenți de Vânzări gata să le ofere informații despre produsele noastre. Magazinele sunt amenajate conform noului nostru concept de design interior, Store 3.0., conceput pentru a le oferi clienților o experiență de cumpărături excepțională, în care să le fie ușor să se inspire și să aleagă produsele potrivite. Detaliile din magazin, precum sistemul de iluminat, rafturile și podelele din lemn, au rolul de a scoate în evidență gama noastră de produse în cel mai bun mod posibil”, spune Marian Radu, District Manager JYSK România.

Ofertele de deschidere pot fi văzute pe https://jysk.ro/cluj, iar oferta completă de produse poate fi văzută pe https://jysk.ro.

Related links

Topics

Categories


JYSK este un lanț internațional de magazine de mobilă, de origine scandinavă, care facilitează mobilarea fiecărei camere din orice casă și grădină.


Cu peste 3.200 de magazine fizice și magazine online în 48 de țări, JYSK are întotdeauna o ofertă excelentă și oferă servicii competente, indiferent de modul în care clienții aleg să cumpere.

Fondatorul Lars Larsen a deschis primul magazin în Danemarca, în 1979. În prezent, JYSK are peste 30.000 de angajați.

JYSK este deținut de familia din spatele Lars Larsen Group, cu o cifră de afaceri totală de 5,255 miliarde EUR în anul financiar 2020/21. JYSK a avut o cifră de afaceri de 4,87 miliarde EUR in anul financiar 2021/22.

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 125 de magazine în România.

Contacts

Raluca Dascălu

Raluca Dascălu

Press contact Communications Manager JYSK România Communications and PR +40721509599

Scandinavian Sleeping and Living

JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa. Compania scandinavă își desfășoară activitatea în peste 48 de țări, are peste 31.000 de angajați și peste 3.400 de magazine.

JYSK are mereu o ofertă excelentă și servicii competente, indiferent de modalitatea în care clienții vor să achiziționeze produsele, dintr-un magazin fizic sau online.

JYSK a inaugurat primul magazin pe data de 2 aprilie 1979 în Danemarca, în orașul Aarhus.

Sub deviza "Sleeping and Living", magazinele JYSK oferă tot ce este necesar în casă pentru viața de zi cu zi, de la mobilier de interior și de grădină, până la lenjerii de pat, perne, obiecte decorative și de iluminat.

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent peste 140 de magazine în România.

Compania JYSK este deținută de familia fondatorului ei, omul de afaceri danez Lars Larsen, care are în portofoliu și alte companii, cu o cifră de afaceri anuală de 5,9 miliarde EUR în anul financiar 2021-2022.

Cifra de afaceri JYSK la nivel global este de 5,2 miliarde EUR în anul financiar 2022-2023.