Skip to content
Jesper Lund, Presidend & CEO Lars Larsen Group
Jesper Lund, Presidend & CEO Lars Larsen Group

Comunicat de presă -

Lars Larsen Group, din care face parte și JYSK, anunță rezultatele pentru anul financiar 2023-2023

În anul financiar 2022-2023, Lars Larsen Group a stabilit un nou record, în ciuda volatilității globale continue și a incertitudinii pieței.

Cifra de afaceri a crescut la 45,4 miliarde DKK în 2022-2023 - cu trei procente mai mare față de anul financiar precedent, care a fost, de asemenea, un an record pentru grup. Împărțită în cele două entități ale grupului, cifra de afaceri a însumat 42 de miliarde DKK pentru Lars Larsen Group Retail și 3,4 miliarde DKK pentru Lars Larsen Group Investments.

Deși companiile din Lars Larsen Group, la fel ca multe alte companii, au fost afectate de creșterea costurilor și scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor, strategia generală de investiții și dezvoltare pe termen lung rămâne neschimbată.

„Suntem mulțumiți de rezultatul care, în mare măsură, este atribuit numeroșilor noștri angajați din cadrul grupului. Lista provocărilor care au influențat activitatea companiei în 2022-2023 este lungă dar, odată cu provocările, avem și ocazia de a deveni mai buni”, spune președintele și CEO-ul Grupului Lars Larsen, Jesper Lund, și continuă:

„În Lars Larsen Group, dorim să contribuim și să creăm valoare pentru societate și facem acest lucru continuând investițiile în creșterea pe termen lung – chiar și pe o piață globală dificilă”, adaugă el.

În ultimul an financiar, Lars Larsen Group a investit 2,9 miliarde DKK în operațiunile grupului. În plus, 745 milioane DKK au fost alocate pentru investiții în energie verde și mai mult de 15 milioane DKK au fost donați pentru ajutor umanitar și caritate, printre altele, prin UNICEF, Crucea Roșie și inițiative locale, cum ar fi activitățile de reconstrucție în Ucraina.

La sfârșitul anului financiar 2022-2023, numărul total de angajați ai Grupului Lars Larsen era de 39.000 la nivel global.

Un impact transparent

2022-2023 a fost, de asemenea, anul în care compania-mamă, LLG A/S, împreună cu subsidiarele JYSK, Actona Group, Bolia, ILVA, SOFACOMPANY și ScanCom International s-au alăturat inițiativei Science Based Targets (SBTi), recunoscută la nivel internațional. .

„Decarbonizarea și investițiile în inițiative ecologice sunt importante pentru Lars Larsen Group, pentru că dorim să contribuim la limitarea încălzirii globale. Prin angajamentul nostru față de SBTi, ne propunem să menținem obiectivul științific de 1,5 grade, în conformitate cu Acordul de la Paris. Mai mult, ne angajăm să reducem emisiile noastre directe și indirecte de CO2e (Scope 1 și 2) cu 50% înainte de 2030 și în prezent calculăm valoarea de referință completă a CO2e pentru Scope 1, 2 și 3 la nivelul grupului”, explică Jesper Lund.

Sinergii în cadrul grupului

Anul financiar 2022-2023 a marcat o tranziție către noua structură a Lars Larsen, cu cele două părți ale grupului, care au obiecte de activitate diferite, Lars Larsen Group Retail și Lars Larsen Group Investments. Lars Larsen Group Retail este acum condus de fostul președinte și CEO al JYSK, Jan Bøgh.

„Noua echipă de retail a Lars Larsen Group a avut un început bun, a creat și consolidat sinergiile din cadrul grupului și a stabilit fundamental unei abordări strategice a activităților noastre de retail”, spune Jesper Lund.

Sediu central nou și nume nou în 2024

Anul financiar viitor va marca, de asemenea, o tranziție către ceva nou pentru Lars Larsen Group. După ani în care a împărțit sediul central cu subsidiara JYSK, compania-mamă, LLG A/S, cu cei aproximativ 80 de angajați ai săi, a atins o dimensiune care necesită un nou sediu. În februarie 2024, compania se va muta la un nou sediu în Erhvervspark, Silkeborg.

Cu toate acestea, asocierea Lars Larsen Group cu Aarhus va rămâne neschimbată. Vor rămâne aici sediile centrale ale JYSK, Bolia, ILVA și SENG.

Related links

Topics

Categories


JYSK este un lanț internațional de magazine de mobilă, de origine scandinavă, care facilitează mobilarea fiecărei camere din orice casă și grădină.

Cu peste 3.300 de magazine fizice și magazine online în 48 de țări, JYSK are întotdeauna o ofertă excelentă și oferă servicii competente, indiferent de modul în care clienții aleg să cumpere.

Fondatorul Lars Larsen a deschis primul magazin în Danemarca, în 1979. În prezent, JYSK are peste 31.000 de angajați.

JYSK este deținut de familia din spatele Lars Larsen Group, cu o cifră de afaceri totală de 5,9 miliarde EUR în anul financiar 2021/22. JYSK a avut o cifră de afaceri de 5,2 miliarde EUR in anul financiar 2023/23.

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent peste 130 de magazine în România.

Contacts

Raluca Dascălu

Raluca Dascălu

Press contact Communications Manager JYSK România Communications and PR +40721509599

Related content

Scandinavian Sleeping and Living

JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa. Compania scandinavă își desfășoară activitatea în peste 48 de țări, are peste 31.000 de angajați și peste 3.300 de magazine.

JYSK are mereu o ofertă excelentă și servicii competente, indiferent de modalitatea în care clienții vor să achiziționeze produsele, dintr-un magazin fizic sau online.

JYSK a inaugurat primul magazin pe data de 2 aprilie 1979 în Danemarca, în orașul Aarhus.

Sub deviza "Sleeping and Living", magazinele JYSK oferă tot ce este necesar în casă pentru viața de zi cu zi, de la mobilier de interior și de grădină, până la lenjerii de pat, perne, obiecte decorative și de iluminat.

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent peste 130 de magazine în România.

Compania JYSK este deținută de familia fondatorului ei, omul de afaceri danez Lars Larsen, care are în portofoliu și alte companii, cu o cifră de afaceri anuală de 5,9 miliarde EUR în anul financiar 2021-2022.

Cifra de afaceri JYSK la nivel global este de 5,2 miliarde EUR în anul financiar 2022-2023.