Skip to content
În Sectorul 4, până pe 31 martie a.c., ”Plătește-ți taxele și impozitele pe ghiseul.ro și ai numai de câștigat!”

Ştire -

În Sectorul 4, până pe 31 martie a.c., ”Plătește-ți taxele și impozitele pe ghiseul.ro și ai numai de câștigat!”

Până pe 31 martie a.c., Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale (DGITL), cu sprijinul Visa Europe, desfăşoară o amplă campanie de promovare a plății taxelor și impozitelor locale cu cardul pe www.ghiseul.ro.

Platforma www.ghiseul.ro este un proiect derulat în comun de Agenţia pentru Agenda Digitală a României şi Asociaţia de Plăţi Electronice din România, care oferă posibilitatea de a plăti online cu cardul, parţial sau total, taxele şi impozitele locale, precum şi amenzile existente, iar dovada plăţii se primeşte pe e-mail în doar câteva minute de la plata efectivă.

Sub sloganul „Plătește-ți taxele și impozitele pe ghiseul.ro și ai numai de câștigat!”, campania susține informarea contribuabililor Sectorului 4 despre beneficiile utilizării sistemului național de plată www.ghiseul.ro şi înregistrarea acestora în sistem. Ghiseul.ro permite contribuabililor vizualizarea şi plata (parţială sau integrală) obligaţiilor fiscale (impozite și taxe locale) direct pe Internet.

Contribuabilii care îşi plătesc taxele și impozitele locale cu cardul Visa pe www.ghiseul.ro în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2015 sunt înscrişi automat în tragerile la sorți lunare, pentru a câștiga unul dintre cele 3 premii constând într-o tabletă Samsung Galaxy Tab 4 T235. Mai multe informații despre campanie pot fi regăsite accesând www.dgitl4.ro.

Pentru a-şi ridica datele de acces pentru plata cu cardul prin platforma ghiseul.ro şi/sau pentru a-şi plăti direct taxele cu cardul, contribuabilii din Sectorul 4 se pot prezenta cu actul de identitate la sediile DGITL Sector 4 din str. Niţu Vasile nr. 50 – 54, Sos. Olteniţei nr.37-39 şi Cal. Şerban Vodă nr. 43.

Totodată, mesajul de informare asupra campaniei de promovare a plăţilor taxelor şi impozitelor locale cu cardul pe ghiseul.ro va rula pe ecranele disponibile în staţiile de metrou din Sectorul 4.

Promovăm plata taxelor şi impozitelor locale cu cardul pe ghiseul.ro pentru că este o modalitate modernă și comodă, care, totodată, vine în sprijinul eficientizării sistemului public de colectare a taxelor. De asemenea, îi încurajăm pe contribuabili să-şi plătească obligaţiile fiscale simplu şi în siguranţă, cu cardul, prin intermediul Internetului. Cu convingerea că tot mai mulți cetățeni vor opta pentru utilizarea acestui sistem de operare, am dispus să nu fie perceput comision pentru toți contribuabilii care-și efectuează plățile online cu cardul”. (Primarul Sectorului 4, Cristian-Popescu Piedone).

Related links

Categories

Contacts

European Press Office (Including out of hours)

Press contact +44 207 795 5336
Anca Neațu

Anca Neațu

Press contact Senior Account Manager Corporate & Financial Communications 0768373863
Gilia Crăciun

Gilia Crăciun

Press contact Director Corporate & Financial Communications +40(0)31.425.6925

Related content

Visa (NYSE: V) este o companie internaţională de tehnologii de plată care conectează consumatorii, companiile, instituţiile financiare şi guvernele din peste 200 de ţări şi teritorii prin sisteme de plăţi electronice rapide, securizate şi fiabile.

Visa (NYSE: V) este o companie internaţională de tehnologii de plată care conectează consumatorii, companiile, instituţiile financiare şi guvernele din peste 200 de ţări şi teritorii prin sisteme de plăţi electronice rapide, securizate şi fiabile. Operăm una dintre cele mai avansate reţele de procesare a plăţilor din lume – VisaNet – capabilă să proceseze peste 65.000 de tranzacţii pe secundă, asigurând protecţie împotriva fraudei pentru consumatori şi plăţi sigure pentru comercianţi.