Skip to main content

Serviciul de tokenizare Visa pentru plăți mobile se va extinde în 12 țări europene până la finalul anului 2017

Comunicat de presă   •   Feb 21, 2017 12:00 EET

  • Serviciul Visa Token, care permite realizarea de plăți mobile sigur și comod, este disponibil în cinci țări europene, iar alte șapte piețe se pregătesc de lansare
  • Consumatorii europeni cheltuiesc în medie 9 euro în cadrul tranzacțiilor la POS efectuate prin intermediul dispozitivelor mobile
  • Peste 1,2 milioane de comercianți europeni și-au instalat terminale contactless, ceea ce stimulează creșterea plăților cu telefonul mobil

Cu ocazia lansării centrului de inovație de la Londra, Visa Inc. (NYSE: V) anunță că serviciul Visa Token va fi disponibil în 12 țări europene până la finalul anului 2017. Tehnologia permite efectuarea mai sigură şi comodă a plăților mobile și online, prin înlocuirea datelor de cont ale consumatorului cu un identificator digital.

Tehnologia este încorporată deja în servicii de plată mobile din 27 de țări din întreaga lume, inclusiv Franța, Irlanda, Polonia, Elveția și Marea Britanie, cu peste 1.300 de instituții financiare partenere. Visa lucrează împreună cu clienții și partenerii săi pentru a extinde utilizarea tehnologiei în mai multe țări, dar și în zona plăților online.

Lansat de Visa în 2015, serviciul Visa Token reprezintă tehnologia care stă la baza unor servicii cunoscute de plată cu telefonul mobil, precum Apple Pay și Android Pay, oferind consumatorilor o modalitate sigură de a-și încărca și accesa conturile de plată pe dispozitivele mobile. Tehnologia se află în centrul viziunii Visa asupra internetului lucrurilor (IoT - Internet of Things), întrucât permite consumatorilor să realizeze cumpărături sigur și comod de pe orice dispozitiv conectat la internet, precum telefoane, tablete, dispozitive wearable și chiar automobile sau electrocasnice.

“Începând cu 2015, am observat că preferinţa consumatorilor pentru plățile mobile este în creştere în toată Europa. Următorul pas pentru Visa este extinderea serviciului nostru de tokenizare pentru a oferi comercianților o modalitate simplă și sigură de a stoca datele de cont ale clienților și de a permite plăți securizate prin intermediul unei game extinse de dispozitive conectate la internet”, a declarat Sandra Alzetta, Executive Director Digital Solutions în cadrul Visa.


Factori-cheie de creștere pentru plățile mobile în Europa

Securitatea, confortul și creșterea numărului comercianților echipați cu terminale de plată contactless sunt factori-cheie pentru dezvoltarea plăților mobile la nivel european. Tehnologia din spatele serviciului de tokenizare al Visa oferă consumatorilor mai multă siguranţă atunci când fac cumpărături prin intermediul dispozitivelor mobile, asigurând o experiență de plată unitară pentru achizițiile de zi cu zi, de la plata serviciilor de transport la achiziția cafelei de dimineață sau a serviciilor de divertisment. În plus, tot mai mulți comercianți europeni își instalează tehnologii care permit atât plata cu cardul, cât și cea cu dispozitive mobile.

  • În Europa, primele cinci categorii de comercianți pentru plăți mobile sunt restaurantele, supermarketurile, serviciile de transport, magazinele alimentare de proximitate și serviciile de divertisment și timp liber.
  • Consumatorii europeni cheltuiesc în medie 9 euro în magazin și 41 de euro online atunci când efectuează plăți prin intermediul unui dispozitiv mobil.
  • În timpul călătoriilor în străinătate, europenii și-au utilizat telefoanele mobile pentru a efectua plăţiîn peste 90 de țări din întreaga lume, ceea ce demonstrează că se simt în siguranță să-și utilizeze telefoanele mobile sau tabletele pentru achiziții în altă țară.
  • În Europa există mai mult de 1,2 milioane de comercianți care acceptă plăți contactless în magazine cu carduri și dispozitive mobile[1]. De asemenea, peste 5 miliarde de tranzacții contactless au fost efectuate de posesorii de carduri Visa[2], reprezentând 32% din toate tranzacțiile procesate de Visa în magazinele fizice[3].


Facilitarea comerțului prin internetul lucrurilor

Serviciul Visa Token și capacitatea de a elimina datele sensibile privind conturile de plăți ale consumatorilor, utilizate în cadrul achizițiilor prin canale digitale, sunt esenţiale pentru un comerț sigusr prin intermediul unei game largi de dispozitive conectate la internet, de la brățări și inele la aparate electrocasnice și automobile.

Colaborarea la nivel global dintre Visa și IBM, anunțată săptămâna trecută la deschiderea de către IBM a noului centru de cercetare IoT Watson din Munchen, este concepută exact în această direcție și are la bază viziunea comună că putem integra în mod securizat plățile și comerțul în cele 20 de miliarde de dispozitive conectate, estimate că vor exista în economia globală în 2020.[4]

Ca parte a colaborării dintre cele două companii, serviciul Visa Token va fi disponibil clienților sistemului IBM Watson IoT prin intermediul unei rețele de furnizori de servicii de tokenizare, în cadrul programului de parteneriate Visa Ready.

[1][1] Sursa: Datele procesate de Visa Europe, Ianuarie 2017.

[2] Sursa: Datele procesate de Visa Europe, Decembrie 2016

[3] Sursa: Datele procesate de Visa Europe, Decembrie 2016

[4]Gartner, raportul IoT, Noiembrie 2015, http://www.gartner.com/newsroom/id/3165317

Despre Visa Inc.

Visa Inc. (NYSE:V) este o companie internaţională de tehnologii de plată care conectează consumatorii, companiile, instituţiile financiare şi guvernele din peste 200 de ţări şi teritorii prin sisteme de plăţi electronice rapide, securizate şi fiabile. Operăm una dintre cele mai avansate reţele de procesare a plăţilor din lume – VisaNet – capabilă să proceseze peste 65.000 de tranzacţii pe secundă, asigurând protecţie împotriva fraudei pentru consumatori şi plăţi sigure pentru comercianţi. Visa nu este o bancă şi nu emite carduri, nu acordă credite şi nu stabileşte rate sau comisioane pentru consumatori. Cu toate acestea, inovaţiile Visa permit clienţilor instituţii financiare să ofere consumatorilor mai multe opţiuni: să plătească pe loc cu cardul de debit, să plătească anticipat cu cardul prepaid sau ulterior cu un card de credit. Pentru mai multe informaţii, puteţi accesa www.visaeurope.com, blogul Visa Vision blog (www.vision.visaeurope.com) şi @VisaEuropeNews.

Fişiere ataşate

Document PDF Document Word